Interpretul Fuego se gândește la RETRAGEREA de pe scenă. De ce artistul nu s-a căsătorit până acum
4044
Paul Ciprian Surugiu, cunoscut sub numele de scenă Fuego, recunoscut pentru colindele sale, are doar 47 de ani, însă artistul se gândește deja la retragerea din lumea muzicală.
„Nu-mi doresc să cânt mult! Atât cât am să pot am să cânt! Marii artiști au preferat să se retragă în vogă fiind. Am adorat-o pe Tina Turner. Am și astăzi autograful ei, cu ștampilă oficială, de la fan-clubul din New-York. E înrămat la mine acasă! Ea s-a retras în plină putere. La fel, marea actriță a noastră, Tamara Buciuceanu Botez. Ca atare nu-mi doresc să cânt până la o vârstă respectabilă, până la adânci bătrâneți.
Vreau să urc pe scenă decent, cât voi putea cânta. În plus atenție, va conta și starea vocii. Dacă un actor poate urca pe scenă și la 70 sau 80 de ani, pentru un solist e mai dificil. Trebuie să-ți menții vocea, să faci vocalize, repetiții. Pe scurt, trebuie să apari în fața publicului ca o stea, așa cum te și percepe el de ani buni. Îmi doresc să cânt, dar nu foarte, foarte mult!”, a spus Fuego, potrivit cancan.ro.
Paul Surugiu a format un cuplu multă vreme cu o tânără pe nume Ana Maria Ciaușu. Cei doi erau nedespărțiți, în urmă cu mai bine de un deceniu, și toată lumea îi vedea ca și căsătoriți. Chiar dacă se potriveau de minune, cei doi nu au ajuns niciodată la altar.
După patru ani de iubire, relația lor a ajuns la final și fiecare a ales să meargă pe drumul lui. Deși au trecut mai bine de 13 ani de la despărțire și Fuego a mai avut și alte relații între timp, fanii săi încă își aduc aminte de Ana Maria. Ea și Fuego chiar aveau planuri mari la vremea respectivă și își doreau să devină părinți. Din păcate, acest lucru nu s-a putut, iar fosta iubită a lui Fuego a pierdut două sarcini în timpul relației cu artistul.
Ana Maria Ciaușu a dat un interviu pentru Pro TV, în care a vorbit despre relația ei cu Fuego. De ce nu au ajuns cei doi la căsătorie? Femeia spune că nunta nu a fost niciodată scopul relației lor.
„Când doi oameni decid, de comun acord, să meargă pe drumuri separate și nu au nimic să își reproșeze, ba din contră, să își mulțumească unul altuia pentru lucrurile frumoase trăite împreună, înseamnă că se respectă unul pe altul.
Mai mult, cei din jurul nostru își doreau asta mai mult decât ne-am dorit noi. Scopul relației noastre nu a fost căsătoria. Pasul ăsta trebuie să vină firesc și nu dintr-o presiune publică sau pentru a intra în rândul lumii.”, a spus Ana Maria Ciaușu, pentru Pro TV.
Fuego, la rândul său, a declarat într-un interviu că nu își mai planifică viața și că așteaptă să fie surprins. Artistul a dezvăluit că suferă de o boală cardiacă, ereditară, pe care a moștenit-o de la tatăl său. Din acest motiv, nu vrea să își facă planuri pe termen lung, ci doar să se bucure de ceea ce îi oferă prezentul.
„Eu nu mi-am planificat niciodată viața în etape clare, concrete și-am lăsat-o mereu să mă surprindă. Cu atât mai puțin o voi face acum. Dacă sunt sănătos, viața are o mulțime de momente interesante pregătite pentru mine, fără a face eu ceva în mod firesc în această privință!” spunea Fuego, într-un interviu.
22.03.2026
09:32
275
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
344
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
338
Horoscopul zilei 22.03.2026
483
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
631
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
543
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
696
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
700
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
832
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
759
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
22.03.2026
09:32
250
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
330
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
324
Horoscopul zilei 22.03.2026
473
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
623
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
538
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
691
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
696
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
827
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
753
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
961
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
748
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
799
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
914
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
972
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
896
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
817
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
883
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
903
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
942
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
879
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
832
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
849
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
992
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
919
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
Horoscopul zilei 22.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














