Interesele lui Ilan Șor vor fi apărate de firmă de avocatură din Marea Britanie, care recent a câștigat un proces împotriva Companiei „Kroll”
2572
Primarul de Orhei Ilan Șor, care de aproape un an se află în arest la domiciliu, a contractat o casă de avocatură de talie internațională care să-i apere interesele și reputația în lupta cu cei de la Compania Kroll, care au fost contractați de Banca Națională a Moldovei pentru a investiga fraudele din sistemul bancar. De asemenea, în echipa de apărători a lui Ilan Șor se alătură și o companie internațională de consultanță - „DRD Partenership”.
Unul dintre avocații primarului de Orhei, Iulian Balan, a declarat că cei de la Kroll ar fi făcut concluzii nejustificate în privința clientul său, iar din acest motiv acesta s-a văzut nevoit să contracteze o firmă de avocatură de talie internațională.
„La 22 iunie curent se face un an de cât clientul nostru este în arest. Conform unei decizii a Curții Constituționale, după expirarea unui an, măsura preventivă de arest nu poate fi prelungită. Ilan Șor colaborează cu ancheta, iar faptul că se află de aproape un an în arest este un impediment ca dânsul să-și poată exercita atribuțiile de primar de Orhei. În calitate de avocat al lui Ilan Șor, pot spune că el a dat dovadă de toată diligența pentru ca să se afle adevărul în acest caz. Totuși, cei de la „Kroll”, atunci când au publicat datele preliminare privind falimentul bancar, au denaturat esența faptelor și l-au făcut pe Ilan Șor principalul artizan al furtului. Acest lucru nu corespunde adevărului”, a declarat Balan astăzi, în cadrul unui briefing de presă.
Și avocatul Denis Ulanov a evidențiat faptul că Șor colaborează cu ancheta, dara spus că în societate domină punctul de vedere al celor de la „Kroll”, iar acest lucru îi afectează reputația clientului său. „Acum, din echipa noastră de apărători vor face parte o casă de avocatură internațională și o companie de consultanță de peste hotare”, a spus Ulanov.
Reprezentanții companiilor internaționale au vorbit în cadrul briefing-ului despre experiența lor în dosarele internaționale, precum și viziunea lor asupra perspectivelor de cooperare cu apărarea primarului de Orhei.
„Suntem o companie de avocatură în chestiuni penale și civile. Noi apărăm clienți acuzați pe nedrept în fraude de către autoritățile diferitor state. Unul dintre succesele noastre recente se referă la un om de afaceri din Djibouti, care a fost acuzat de o infracțiune similară. Coincidență sau nu, dar tot compania „Kroll” a fost contractată de autoritățile acestui stat pentru a investiga cazul. După un proces de judecată la Curtea Supremă de la Londra, autoritățile din Djibouti au renunțat la toate acuzațiile aduse clientului nostru. Mai mult, Curtea Supremă de la Londra a constat că cei de la Kroll se fac vinovați de o conduită necorespunzătoare în acest caz”, a menționat reprezentanta firmei de avocatură „Byrne & Partners” din Marea Britanie, Ivonne Jefferries.
La rândul său, reprezentata companiei de consulting „DRD Partenership”, Clare Davidson, a precizat că firma pe care o reprezintă are o bogată experiență internațională și are relații cu instituții precum ONU, Banca Mondială, FMI, BERD etc.
09.04.2026
11:52
595
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
689
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
838
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
1001
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
961
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1694
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
2027
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
2051
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1978
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1452
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
10.04.2026
01:39
254
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
362
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
311
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
362
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
353
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
439
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
523
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
549
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
485
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
446
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
473
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
519
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
520
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
516
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
459
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
545
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
490
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
504
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
775
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
521
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
595
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
689
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
904
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
712
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
661
Horoscopul zilei 09.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














