Viitorul educației din R. Moldova: Întâlnire între absolvenții Universității Pedagogice „Ion Creangă” și ministrul Educației, Dan Perciun
1391
Viitorii absolvenți ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” au avut recent ocazia de a se întâlni cu ministrul Educației, Dan Perciun. În cadrul discuției, s-a pus accentul pe perspectivele tinerilor în domeniul pedagogiei, ministrul subliniind necesitatea de a avea profesori bine pregătiți și dedicați în școlile din R. Moldova.
„Decizia voastră va avea un impact important asupra viitorului Republicii Moldova în următorii 10 - 15 ani. Rolul vostru este esențial în formarea viitorilor cercetători, economiști și ingineri și contribuie la dezvoltarea economică a țării. Sunteți așteptați în școli, care au nevoie de cadre bine instruite și pasionate”, a declarat Dan Perciun.
Ministrul a subliniat, de asemenea, importanța modernizării sistemului educațional, menționând că investițiile în infrastructură și condițiile de muncă pentru profesori sunt o prioritate.
„Investim mult și acest proces se va accelera pe măsură ce ne apropiem de Uniunea Europeană. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” este un exemplu de transformare, cu clădiri renovate, cămine modernizate și laboratoare bine echipate. Acest tip de investiții are loc și în multe școli din țară”, a adăugat ministrul.
Statisticile recente indică o creștere a interesului pentru cariera pedagogică. În 2024, 1 849 de studenți au fost admiși în domeniul pedagogiei, ceea ce reprezintă o creștere de 8,8% față de anul precedent. De asemenea, 407 absolvenți au fost repartizați în școli, marcând o creștere de 15% comparativ cu anul precedent.
Ministerul Educației oferă o serie de beneficii pentru a sprijini debutanții în cariera didactică, cum ar fi burse de până la 3 460 de lei, posibilitatea de formare continuă gratuită pentru dezvoltare profesională, salarii de până la 10.500 de lei în primul an de activitate și compensații pentru chirie și utilități în cazul profesorilor ce predau în mediul rural.
În plus, Ministerul Educației organizează tabere pentru profesorii nou repartizați, sesiuni de mentorat și instruiri pentru a facilita adaptarea în primul an de activitate.
„Vă așteptăm în școli cu toată deschiderea! Investim în educație, modernizăm instituțiile și facem tot posibilul să asigurăm condiții bune de muncă pentru profesori. Viitorul educației în Republica Moldova este în mâinile voastre”, a concluzionat ministrul Dan Perciun.
26.03.2026
09:44
31
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
12
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
26
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
354
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
479
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
496
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
198
Amazon închide primul său centru din Marea Britanie, dar deschide un hub uriaș la Northampton
336
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
454
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
485
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
09:44
19
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
0
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
16
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
354
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
479
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
496
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
508
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
594
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4368
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
524
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
561
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
578
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
852
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
576
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
579
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
598
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
601
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
732
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1020
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
624
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
670
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1129
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
653
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1692
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
722
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
Horoscopul zilei 26.03.2026
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














