Întâlnire de GRADUL ZERO între Maia Sandu și Vlad Plahotniuc, intermediată de un american? Răspunsul PAS
4648
realitatea.md Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, și președintele Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, s-ar fi întâlnit recent și ae fi fost puși în situația să discute despre o eventuală coaliție după alegerile parlamentare din toamna aceasta.
Informația a fost făcută publică de președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, ieri-seară, în cadrul emisiunii „Politica” de la „Tv 8”. Reprezentanții PAS neagă faptul că o asemenea întâlnire a avut loc.
Potrivit lui Usatîi, întâlnirea dintre cei doi politicieni ar fi fost intermediată de un american, căruia nu a vrut să-i spună numele. Renato Usatîi a subliniat că cetățeanul american a vrut să medieze un dialog între cei doi lideri de partide, pentru ca după alegerile parlamentare să poată fi creată o alianță care să păstreze cursul european al R. Moldova.
„Din câte cunosc eu, Maia Sandu a dat dovadă că e curajoasă și a refuzat orice dialog. Dar cel mai bine să o întrebați pe ea dacă a avut loc o asemenea întâlnire”, a conchis primarul de Bălți, care a anunțat în cadrul aceleiași emisiuni că demisionează.
Maia Sandu se află acum în SUA, acolo unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu diaspora.
Solicitată de Ziarul NAȚIONAL, Cristina Bujor, purtătoarea de cuvânt a PAS, a declarat că o asemenea întâlnire între Maia Sandu și Vlad Plahotniuc nu a avut loc: „Domnul Usatîi nu mai știe probabil cum să iasă în evidență”.
25.09.2025
11:11
2751
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1208
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
1946
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
3534
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3564
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
1831
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2076
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
29.10.2024
16:59
3381
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
28.10.2024
14:29
3315
Alexandr Stoianoglo REFUZĂ o nouă dezbatere electorală cu Maia Sandu, programată să aibă loc în această seară la postul public de televiziune
23.10.2024
09:09
6878
Echipa Maiei Sandu solicită Consiliului de Presă să identifice un MODERATOR, după ce mai multe posturi private de televiziune au declarat că vor boicota dezbaterea moderată de Gheorghe Gonța, ales de Stoianoglo
16.12.2025
20:45
285
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
242
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
313
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
365
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
415
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
438
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
370
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
444
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
369
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
503
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
406
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
434
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
400
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
444
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
423
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
480
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
538
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
500
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
478
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
592
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
491
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
469
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
627
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
679
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
565
Horoscopul zilei 16.12.2025
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














