Inițiativa Maiei Sandu privind înființarea Judecătoriei Anticorupție, primul PAS în Parlament: Instanța va avea 15 judecători, dar fără cei care au lucrat în ultimii șapte ani la Procuratura Anticorupție
1980
Cauzele de corupție din R. Moldova ar putea fi examinate de către o instanță de judecată specializată, care va avea 15 magistrați, pentru a asigura calitate și promptitudine în judecarea unor astfel de dosare.
Proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție, elaborat de președinta Maia Sandu, a fost aprobat astăzi de către membrii Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități care solicită Parlamentului adoptarea documentului în prima lectură.
Potrivit proiectului, sistemul judecătoresc anticorupție va include trei componente: Judecătoria Anticorupție, Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Judecătoria Anticorupție va examina ca instanță de fond toate cauzele penale de corupție sau conexe, precum și legalitatea actelor emise de Autoritatea Națională de Integritate în cazul constatării diferențelor substanțiale între veniturile obținute, cheltuielile și averea dobândită și cererile de confiscare a averii nejustificate în folosul statului.
Proiectul de lege mai prevede crearea, în cadrul Curții de Apel Chișinău, a Colegiului anticorupție, care va judeca apelurile și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Judecătoria Anticorupție. La Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău vor fi șase judecători.
Judecătorii Anticorupție și ai Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău vor fi selectați prin concurs public, organizat în două etape – preselecția candidaților de către o comisie instituită ad-hoc de Consiliul Superior al Magistraturii și selecția candidaților de către CSM din rândul candidaților eligibili. Comisia de preselecție instituită ad-hoc de CSM va fi formată din șase membri – trei experți internaționali propuși de partenerii de dezvoltare și trei reprezentanți ai societății civile, numiți de CSM.
După ce va desemna câștigătorii concursului public, CSM va înainta președintelui Republicii Moldova propunerea de numire sau de transfer în funcție a judecătorilor. Aceștia vor putea fi numiți sau transferați pe un termen de șase ani.
Potrivit inițiativei, în cadrul Judecătoriei Anticorupție și în cadrul Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău nu vor putea activa persoanele care au activat, în ultimii șapte ani, în cadrul Procuraturii Anticorupție.
Candidații la funcția de judecător al Judecătoriei Anticorupție vor trebui să aibă cel puțin cinci ani efectiv lucrați în calitate de judecător în Republica Moldova sau în străinătate, sau să aibă o experiență de cel puțin zece ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin cinci ani în funcția de procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală; să aibă reputație ireproșabilă, în privința acestora să nu existe suspiciuni rezonabile privind comiterea actelor de corupție, ale celor conexe sau ale faptelor coruptibile în contextul Legii integrității; să corespundă criteriilor de integritate financiară sau etică.
La funcția de judecător al Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău va putea candida persoana care are cel puțin șase ani lucrați în calitate de judecător în Republica Moldova sau în străinătate, sau are o experiență de cel puțin 12 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin șase ani în funcția de procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală. De asemenea, candidatul trebuie să aibă o reputație ireproșabilă.
După adoptare, proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepția prevederilor care se referă la competențele Judecătoriei Anticorupție și ale Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău. Acestea vor intra în vigoare după ce instituțiile respective își vor începe activitatea, adică după ce președintele Republicii Moldova va numi, la propunerea CSM, cel puțin cinci judecători la Judecătoria Anticorupție și cel puțin patru judecători la Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău.
30.03.2026
22:06
377
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
287
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
400
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
359
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
422
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
397
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
454
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
421
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
453
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
495
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
22:06
352
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
269
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
388
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
341
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
415
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
389
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
446
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
412
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
445
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
489
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
447
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
455
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
429
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
429
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
447
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
803
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
495
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
516
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
865
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
706
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
778
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
649
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1475
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
787
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
543
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














