ÎNGRIJORARE: Unde ține statul banii noștri?

De ani încoace, principala temă de discuție cu partenerii de dezvoltare a fost sistemul bancar. Discuții multe, rezultate zero. Au trecut aproape cinci ani (!!!) de când tema transparenței acționariatului băncilor comerciale a fost pusă prima dată pe masă. Spre bine nu s-a schimbat nimic. Prin legi au mai umblat, fără, însă, a schimba realități. Expert Grup a scos foarte la timp ratingultransparenței și calității acționarilor băncilor din Moldova. Potrivit autorilor, doar patru din 11 bănci existente la moment au o structură satisfăcătoare a acționarilor din punctul de vedere al transparenței.

Bani europeni – doar prin bănci transparente. Instituțiile Financiare Internaționale (IFI, printre care: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Corporația Financiară Internațională, Banca Mondială, să numesc doar câteva) pun la dispoziția antreprenorilor din Moldova sume mari de bani prin intermediul sistemului bancar. Astea sunt, de obicei, direcționate spre obiective concrete: eficiența energetică, sectorul agricol, vinificație, întreprinderi exportatoare etc. Antreprenorul beneficiază de un credit mai ieftin decât cel comercial și pe o perioadă mai îndelungată, investește în modernizarea companiei și crește capacitatea de producție. Crește producția, respectiv creează locuri de muncă, exportă mai mult și deci generează creștere economică și venituri la buget. E bine, nu?

Schema lucrează simplu în toată lumea. IFI pune la dispoziție o sumă de bani (să zicem, o linie de credit de 300 de milioane EUR) ce urmează a fi pulverizată peste economie, fiind pusă la dispoziție, în condiții transparente și egale, oricărui antreprenor ce dorește să acceseze fondurile. Mii de antreprenori potențiali beneficiari.

Creditarea economiei este funcția principală a sectorului bancar într-o economie sănătoasă. În același timp, o Instituție Financiară Internațională nu are capacitatea să analizeze mii de dosare de credit, să semneze mii de contracte de credit, să monitorizeze datornicii, funcția dată nu poate fi îndeplinită de altcineva decât de băncile comerciale. Ele sunt intermediarul dintre antreprenor și IFI impunând un comision simbolic (în mod normal). O alternativă viabilă nu există nicăieri în lume. Dar nici de o situație în care 80% din întreg sistemul bancar al unei țări (după active) stă prin jurisdicții off-shore, tot nu prea am auzit.

Din motiv că vorbim de banii contribuabilului european (sau american), băncile de dezvoltare trebuie să fie atente prin ce bănci comerciale distribuie acești bani antreprenorilor. N-au să riște să își piardă banii debursați în vreo bancă din Moldova, așa cum noi am pierdut miliardul, pentru că proprietarul nu este, de fapt, bancher, ci escroc. Mai mult, e și o chestie de imagine la care ei trebuie să țină. Nu poate o bancă de dezvoltare să fie văzută făcând afaceri cu Plahotniuc, Platon, Șor, sau cine acolo stă prin băncile astea. Ar fi un subiect prea sexy pentru reviste de opinie de genul „The Economist” sau „Financial Times” și i-ar face praf în fața publicului european. Ar urma demisii rușinoase.

După ce au tolerat cât au putut situația, cam de prin 2013, donatorii s-au retras, unul câte unul, din băncile netransparente. Pe moment, doar câteva bănci (cele transparente) pot participa la aceste scheme de creditare. Asta se transformă într-o problemă nu atât pentru băncile netransparente, cât pentru antreprenori. Venitul acestor bănci e din alte surse, vă amintiți? Din spălarea miliardelor din Rusia, de exemplu (salut, Moldindconbank). Asta e în primul rând o problemă pentru antreprenorii care nu pot accesa fondurile europene pentru a-și dezvolta afacerea, fiind legați la mâini și la picioare de alte credite, de obișnuință sau cine știe ce altceva, la aceleași bănci netransparente (salut, MAIB, VictoriaBank), deci nu prea se pot muta atât de simplu la altă bancă. Între timp, BNM s-a cam făcut că plouă timp de cinci ani de când subiectul transparenței băncilor a apărut pe radar. Cum poți să tragi de timp tocmai cinci ani, încă nu înțeleg până la urmă… Timp pierdut de noi, nu de ei, apropos.

Și noi unde ne ținem banii? Mă lovise zilele astea acest gând. Știm că donatorii nu au încredere în cele mai „mari, sistemice, profitabile, performante” bănci din R. Moldova (așa sunt caracterizate în presa locală, nu?) cu niciun euro, din motiv că nu sunt transparente. În același timp, statul Republica Moldova anume acolo ne ține banii noștri – pensiile, salariile, asigurările medicale, fondurile de dezvoltare (rutier, ecologic, dezvoltare regională, eficiență energetică etc.). Practic, tot bugetul de stat e ținut în aceste bănci. Luați un minister, autoritate sau întreprindere de stat aleatorie și vedeți prin ce bănci îi merg rulajele, prin ce bănci dau salarii angajaților etc. VictoriaBank, Moldindconbank, Moldova Agroindbank – cam pe aici. Șansele sunt minime să vedeți vreo bancă cu acționari transparenți ținându-ne banii noștri.

Cu alte cuvinte – statul Republica Moldova e ok să riște cu banii noștri, dându-le în mâinile acelor bănci care sunt boicotate în grup de partenerii noștri de dezvoltare (cărora, cică, guvernarea vrea să le „recâștige încrederea”). Probabil, suntem mai bogați și putem risca mai simplu cu banii.

Și câteva întrebări – oare ce anume le face pe aceste bănci „sistemice, mari, profitabile”, dacă nu banii publici plasați pe conturile lor? Am văzut cu toții cum a căzut subit FinComBank (banca lui Voronin) după ce banii au luat-o spre VictoriaBank prin 2010.

Poate asta și este o soluție pentru civilizarea rapidă și extrem de eficientă a sistemului bancar? Banca Națională a Moldovei, împreună cu Ministerul Finanțelor, transpun criteriile aplicate de partenerii de dezvoltare vizavi banii cu care operează aceștia, asupra banului public. E banul statului, deci statul decide în baza la ce criterii selectează instituția care să îl păstreze în siguranță. Cel mai simplu – în caietele de sarcini pentru achiziția serviciilor bancare (ele se fac, în mare parte, de formă acum), se introduce un criteriu explicit ce ține de transparența reală a acționarilor.

Fiecare zi în plus în care ținem banii publici în buzunarul unor escroci, ce și-au imaginat că sunt bancheri, e un risc pentru finanțele publice. Și pentru a face acest pas, nici măcar legi noi nu trebuiesc (ca să nu se înceapă a întruni prin comisii din nou, trăgând mâța de coadă cum au făcut ultimii cinci ani la acest subiect).

Această acțiune, foarte punctuală, se poate implementa cap-coadă într-o lună, lucru ce ar demonstra oamenilor de la FMI că acest Guvern e serios când vorbește despre „reabilitarea sistemului bancar”. De ce într-o lună? Pentru că am văzut nu o singură dată cu câtă ușurință instituțiile statului își schimbă banca la care se deservesc în momentul în care ministerul este preluat de alt partid. Fără modificări la legislație, apropos. Pur și simplu, treceau la altă bancă în 2-3 săptămâni – schimbau conturile și dădeau la angajați carduri bancare noi. La întreprinderi de stat o fi, în general, catastrofă. Cum iese că doar VictoriaBank stă în oficiile CRIS Registru? În baza la ce criterii anume a ieșit așa? Doar un exemplu. Zic și eu.

Să implementeze această acțiune și, probabil, Fondul Monetar Internațional, dar și Guvernul României s-ar uita la ei ca la oameni serioși. Tot ce trebuie să arate partenerilor noștri, dar în primul rând nouă, e că niciun leu din banul public nu e plasat în bănci netransparente. Rezultat, nu următoarea promisiune. Nu e atât de greu, nu? Premierul ar putea crea un task force format din tot felul de consilieri pe finanțe, anticorupție și coordonarea asistenței externe care să ia și să monitorizeze zi de zi implementarea acestui proces. Un lucru mai important în următoarea lună nu cred că ar avea de făcut.

Comentariu al lui Dumitru Alaiba, șeful secretariatului Consiliului economic de pe lângă premier