INFOGRAFIC // Top trei partide care au cei mai mulți consilieri în sate, orașe și raioane, după alegerilor locale generale din noiembrie 2023. Diferența de vârstă dintre cel mai tânăr și cel mai în vârstă consilier este de 71 de ani
2969
Cetățenii R. Moldova au ales, în cadrul alegerilor locale generale din noiembrie curent, 1 086 de consilieri în consiliile municipale și raionale (de nivelul II), precum și 9 993 de consilieri în consiliile locale sătești, comunale și orășenești (de nivelul I), cei mai mulți reprezentând partide politice.
Top 3 al partidelor care au câștigat cele mai multe mandate de consilieri locale aparține Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidului Socialiștilor și Partidului Social Democrat European.
Datele Comisiei Electorale Centrale arată că cei mai tineri consilieri municipali și raionali au 18 ani (raionul Orhei), 22 de ani (municipiul Bălți) și 23 de ani (raioanele Cahul și Orhei), iar cei mai în vârstă - 78 de ani (raionul Cimișlia) și 88 de ani (raionul Dubăsari).
Cât privește consilierii locali de nivelul I, șase persoane au vârste de peste 80 de ani, iar unul fost ales la vârsta de 89 de ani (comuna Iarova, raionul Soroca).
CITIȚI și OFICIAL // PORTRETUL primarilor aleși la alegerile locale generale din noiembrie 2023: Cel mai tânăr primar are 23 de ani, iar trei aleși - câte 71 de ani. Fiecare al patrulea primar este femeie
Culorile politice ale celor 1 070 de consilieri municipali și raionali aleși, desemnați de o formațiune politică:
|
Partid Politic |
Consilieri locali de nivelul II |
Bărbați |
Femei |
|
Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” |
357 |
211 |
146 |
|
Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” |
256 |
171 |
85 |
|
Partidul Politic Partidul Social Democrat European |
88 |
63 |
25 |
|
Partidul Politic „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei” |
57 |
42 |
15 |
|
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova |
48 |
33 |
15 |
|
Partidul politic „Partidul Nostru” |
44 |
34 |
10 |
|
Partidul Liberal Democrat din Moldova |
41 |
29 |
12 |
|
Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” |
39 |
29 |
10 |
|
Partidul Politic Partidul „RENAȘTERE” |
35 |
26 |
9 |
|
Partidul Politic Liga Oraşelor şi Comunelor |
22 |
15 |
7 |
|
Partidul Politic Mişcarea Alternativa Naţională |
20 |
12 |
8 |
|
Partidul Politic Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei |
14 |
5 |
9 |
|
Partidul Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA |
11 |
7 |
4 |
|
Partidul Politic Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare |
10 |
9 |
1 |
|
Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII” |
10 |
9 |
1 |
|
Partidul politic Partidul Democrat Modern din Moldova |
8 |
6 |
2 |
|
Partidul Politic „Democraţia Acasă” |
5 |
3 |
2 |
|
Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa |
2 |
2 |
0 |
|
Partidul Liberal |
1 |
0 |
1 |
|
Partidul Național Liberal |
1 |
1 |
0 |
|
Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI” |
1 |
1 |
0 |
Culorile politice ale celor 9 544 de consilieri aleși în sate, comune și orașe, desemnați de o formațiune politică:
|
Partid Politic |
Consilieri locali |
Bărbați |
Femei |
|
Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” |
3 189 |
1 803 |
1 386 |
|
Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” |
2 282 |
1 365 |
917 |
|
Partidul Politic Partidul Social Democrat European |
1 018 |
569 |
449 |
|
Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” |
573 |
348 |
225 |
|
Partidul Liberal Democrat din Moldova |
419 |
261 |
158 |
|
Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” |
308 |
184 |
124 |
|
Partidul Politic Partidul „RENAȘTERE” |
305 |
181 |
124 |
|
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova |
199 |
118 |
81 |
|
Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor |
192 |
122 |
70 |
|
Partidul Politic „Partidul Nostru” |
188 |
129 |
59 |
|
Partidul Politic MIȘCAREA RESPECT MOLDOVA |
147 |
79 |
68 |
|
Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare |
125 |
81 |
44 |
|
Partidul Politic Partidul Democrat Modern din Moldova |
124 |
70 |
54 |
|
Partidul Politic „Partidul Schimbării” |
112 |
67 |
45 |
|
Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională |
92 |
59 |
33 |
|
Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa |
57 |
32 |
25 |
|
Partidul Politic „Democrația Acasă” |
53 |
40 |
13 |
|
Partidul Liberal |
31 |
18 |
13 |
|
Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI” |
22 |
15 |
7 |
|
Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei |
21 |
11 |
10 |
|
Partidul Politic „Bugeacul Nostru” |
19 |
12 |
7 |
|
Partidul Național Liberal |
15 |
10 |
5 |
|
Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” |
12 |
11 |
1 |
|
Partidul „Patrioții Moldovei” |
11 |
7 |
4 |
|
Partidul Politic Partidul Verde Ecologist |
7 |
5 |
2 |
|
Mișcarea Profesioniștilor „Speranța - Надежда” |
4 |
3 |
1 |
|
Partidul Politic Acasă Construim Europa „PACE” |
4 |
3 |
1 |
|
Partidul Politic „Forța Diasporei” |
3 |
0 |
3 |
|
Partidul Politic „NOI” |
3 |
3 |
0 |
|
Blocul electoral „Ruslan Codreanu” |
3 |
2 |
1 |
|
Partidul Politic „Partidul Progresului Național” |
3 |
3 |
0 |
|
Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova |
2 |
1 |
1 |
|
Partidul Politic Partidul Național Moldovenesc |
1 |
0 |
1 |
21.03.2026
14:57
263
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
390
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
360
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
502
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
424
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
489
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
597
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
652
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
636
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
602
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
21.03.2026
14:57
99
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
355
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
327
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
466
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
398
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
465
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
574
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
633
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
619
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
587
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
642
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
638
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
684
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
628
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
591
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
596
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
706
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
687
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
571
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
709
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
788
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
781
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
808
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
768
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
788
Horoscopul zilei 20.03.2026
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














