Eveniment INEDIT // Campanie de caritate la Londra pentru ajutorul copiilor din R. Moldova și România
2940
Filiala din Marea Britanie a Ligii Studenților Români din Străinătate și Asociația Moldovenilor din Anglia organizează o campanie de caritate în cadrul căreia vor fi colectate fonduri pentru copiii nevoiași din România și Republica Moldova. Evenimentul este unul inedit, iar organizatorii își propun să-l desfășoare anual.
Pe 11 octombrie curent, reprezentanții celor două asociații din diasporă vor juca un meci amical de fotbal pe terenul Universității de Sport din Londra, iar banii colectați din vânzarea biletelor vor fi donați.
Biletele au fost deja puse în vânzare și au prețuri ce variază între 10 și 15 lire sterline, iar persoanele până la 16 ani vor intra gratuit. Fiecare spectator va primi cadou un suvenir tradițional românesc și un pahar cu vin moldovenesc „Purcari”.
În pauza dintre reprize va cânta muzică live, iar după meci vor fi servite bucate tradiționale românești și se va dansa Hora Mare. Activitățile se vor desfășura între orele 13.00 și 19.00 și vor avea specificul unei sărbători tradiționale și culturale românești, cu o varietate de activități distractive pentru adulți și pentru copii, spun organizatorii.
Evenimentul a fost numit „Charity Football Challenge” (CFC) și este organizat în parteneriat cu „Hope and Homes for Children”, una dintre cele mai cunoscute organizații caritabile din Marea Britanie ale căror programe urmăresc înlocuirea caselor de copii cu un sistem bazat pe conceptul familial în Republica Moldova, România și alte țări din Europa de Est și Africa.
La acțiunea de caritate vor fi prezenți ambasadorii României și R. Moldova, care vor avea rolul simbolic de antrenori ai echipelor de fotbal.
Vor mai fi câțiva invitați speciali care-și vor asuma rolul de speakeri pentru a susține și a întări activitatea caritabilă a celor două asociații din diaspora română din Marea Britanie.
15.05.2020
07:30
06.05.2020
18:39
24.04.2020
12:59
15.04.2020
13:59
10.04.2020
14:23
04.04.2020
19:07
03.04.2020
12:09
03.04.2020
08:00
30.03.2020
16:36
23.03.2020
16:31
21.09.2026
07:42
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















