Indemnizații DUBLE pentru tinerii medici care vor merge să muncească în sate, conform repartizării Ministerului Sănătății
979
Medicii, farmaciștii și specialiștii cu studii superioare de licență în domeniul medical, care se vor angaja conform repartizării Ministerului Sănătății, vor primi indemnizații unice mai mari de la stat.
Guvernul a dublat astăzi aceste indemnizații, care vor crește de la 120 de mii de lei până la 250 de mii de lei.
Indemnizația va fi achitată în două tranșe: 120 de mii de lei - după șase luni de activitate și 130 de mii de lei - după al treilea an de activitate.
De asemenea, tinerii specialiști vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și consumul de energie termică și electrică în primii cinci ani de activitate, nu doar în primii trei ani, ca acum.
În lista beneficiarilor de indemnizații și compensații vor fi incluși și tinerii specialiști cu studii superioare de licență în medicină. Este vorba despre optometriști, asistenți medicali generaliști, tehnicieni radiologi cu studii superioare, kinetoterapeuți și alți specialiști în domeniu.
„Au fost făcute foarte multe investiții din punct de vedere tehnic în sistemul medical, iar acum investim și în resursele umane, în așa fel încât să avem medici în sate”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul ședinței de Guvern.
Amintim că, recent, Guvernul a decis să compenseze și cheltuielile de transport pentru lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici care activează în alte localități decât cele în care își au domiciliul.
Datele Ministerului Sănătății arată că, în anul 2023, în sistemul ocrotirii sănătății activau 9 638 de medici și 18 929 - personal medical cu studii medii, fiind atestat un deficit mai mare de resurse umane în asistența medicală primară.
28.12.2025
20:38
124
Trump și Zelenski pregătesc un nou plan de pace pentru Ucraina, după discuții esențiale cu Putin
28.12.2025
18:49
408
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
373
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
527
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
741
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
635
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
667
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
641
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
794
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
650
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
28.12.2025
20:38
30
Trump și Zelenski pregătesc un nou plan de pace pentru Ucraina, după discuții esențiale cu Putin
28.12.2025
18:49
384
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
362
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
523
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
738
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
631
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
664
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
638
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
792
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
648
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
927
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
805
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
948
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
843
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
821
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
881
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
862
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
841
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
835
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1212
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2479
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
1018
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
1000
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1315
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
954
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














