Începe săptămâna dedicată celor 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului: SUA și NATO, reprezentate la nivel înalt în capitala Germaniei într-o mostră de unitate transatlantică
1363
O săptămână de ceremonii pentru marcarea a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului începe luni în Europa, cu peste 200 de evenimente programate în capitala Germaniei, precum și alte evenimente organizate în alte capitale europene, între care Bruxelles și București. La Berlin va fi prezent și Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, în timp ce la sediul NATO din Bruxelles, secretarul general Jens Stoltenberg și reprezentantul permament al Germaniei la Alianța Nord-Atlantică vor găzdui o ceremonie lângă memorialul dedicat Zidului Berlin și amplasat la intrarea în sediul NATO.
La 30 de ani la căderea Zidului – rememorat în istoria relațiilor internaționale drept simbolul căderii Cortinei de Fier care a separat Estul de Vestul Europei pentru aproape cinci decenii – startul ceremoniilor va fi dat oficial luni de primarul Berlinului, Michael Mueller, în Alexanderplatz, piaţa unde sute de mii de est-germani au demonstrat la 4 noiembrie 1989 pentru libertatea de expresie şi democraţie, informează DPA, potrivit Agerpres.
Ceremonie națională cu participarea președintelui Frank-Walter Steinmeier și cancelarului Angela Merkel
În Parlamentul german, luni seară va avea loc o discuţie despre urmările a ceea ce avea să fie cunoscută drept Revoluţia Paşnică.
La eveniment ar urma să participe şi Marianne Birthler, disidentă din fosta Germania de Est comunistă care s-a aflat printre vorbitorii de la protestul din Alexanderplatz.
Între timp, celebra Poartă Brandenburg va găzdui o instalaţie de artă cu circa 30.000 de panglici cu dorinţe, speranţe şi amintiri ale oamenilor, combinate într-un ”nor al libertăţii” de 150 de metri lungime.
Sub sloganul ”7 zile – 7 locuri”, au fost programate lecturi, instalaţii de artă, discuţii cu martori, pavilioane de informare, proiecţii de filme şi expoziţii în locurile din Berlin unde s-a desfăşurat revoluţia.
Pentru a marca ziua prăbuşirii efective a Zidului, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi cancelarul Angela Merkel vor asista sâmbătă la o ceremonie la Memorialul Zidului Berlinului.
Pentru o relație transatlantică: Șeful diplomației americane vine la Berlin
Într-o perioadă în care relația transatlantică, îndeosebi pe axa Washington – Berlin, se confruntă cu provocări și divergențe pe fondul cheltuielilor pentru apărare, balanță comercială sau modul diferit de gestionare a relațiilor internaționale, administrația SUA îl va avea pe secretarul de Stat Mike Pompeo drept reprezentant la cel mai înalt nivel la evenimentele din capitala Germaniei.
Într-un oraș unde atât președinții J.F. Kennedy (1963 și Ronald Reagan (1987) au ținut discursuri la Poarta Brandenburg cu fraze memorabile – ”Ich bin ein Berliner”/ ”Tear down this wall, Mr. Gorbachev”, Mike Pompeo va susține un discurs privind ”imperativul apărării popoarelor și națiunilor libere”.
La Berlin, șeful diplomației americane se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel, cu ministrul Apărării Annegret Kramp-Karrenbauer și cu ministrul de Finanțe Olaf Scholz.
NATO va marca 30 de ani de căderea Zidului Berlinului
În paralel, miercuri 6 noiembrie, la sediul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles, secretarul general Jens Stoltenberg și reprezentantul permanent al Germaniei la NATO, Hans Dieter Lucas, vor comemora cele trei decenii în fața Memorialului Zidului Berlinului amplasat la intrarea în sediul aliat, informează un comunicat NATO remis CaleaEuropeană.ro.
În 25 mai 2017, la reuniunea liderilor aliați dedicată inaugurării noului sediu al NATO, președintele american Donald Trump și cancelarul german Angela Merkel au dezvelit două monumente reper în istoria euro-atlantică de aproape 70 de ani: 1) un monument dedicat articolului 5 din Tratatul NATO – privind apărarea colectivă și care se referă la invocarea acestui articol după atacul de la 11 septembrie asupra Statelor Unite; 2) un monument dedicat Zidului Berlinului – a cărui cădere este tabloul simbolic al sfârșitul Războiului Rece, dovadă a angajamentului american față de securitatea europeană și punct de inflexiune pentru viitorul NATO.
Mai mult, ulterior ceremoniei de la Bruxelles, Jens Stoltenberg se va afla la Berlin, în perioada 6-9 noiembrie, unde va participa la evenimentele de comemorare a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
Căderea Zidului Berlinului, marcată și la București
O bucată masivă din Zidul Berlinului va fi adusă la Bucureşti de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale ”Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).
Piesa va fi expusă în curtea Academiei Române şi va fi dezvelită joi, 7 noiembrie, la ora 10:00, la eveniment fiind așteptat și președintele Klaus Iohannis.
Zidul Berlinului (în limba germană: Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului. Zidul a rezistat până la 9 noiembrie 1989, iar căderea lui a fost un simbol și un semnal pentru sfârșitul regimurilor comuniste în Europa Centrală și de Est și pentru reunificarea Germaniei.
23.12.2025
12:55
310
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
356
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
335
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
498
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
643
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
899
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
23.12.2025
07:31
821
Omul care are mai mulți bani decât România, Bulgaria, Ungaria și R. Moldova la un loc
22.12.2025
20:23
795
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
592
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
714
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
23.12.2025
12:55
209
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
309
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
307
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
476
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
626
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
875
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
782
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
577
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
699
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
724
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
660
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
707
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
714
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
644
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
799
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
779
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
693
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
676
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
913
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
708
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
1040
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
1116
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
1207
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
1169
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
988
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














