Incendiu pe o navă cu pavilion dominican în Marea Neagră: 12 marinari salvați la Sfântu Gheorghe. Reacția președintelui Nicușor Dan după scufundare
1201
Dramă în Marea Neagră, la aproximativ 20 de mile marine de Sfântul Gheorghe: o intervenție contracronometru a Poliției de Frontieră s-a încheiat cu salvarea a 12 marinari de pe o navă comercială cuprinsă de incendiu. Echipajul a fost recuperat din valuri de 2,5 metri, în cadrul unei operațiuni dificile coordonate de MRCC Constanța.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit joi seară într-o amplă acţiune de căutare şi salvare a persoanelor aflate în pericol, desfăşurată în Marea Neagră. La bordul unei nave comerciale care tranzita zona economică exclusivă a României a izbucnit un incendiu, incident ce a declanşat imediat mecanismul de intervenţie pe mare.
În data de 27.08.2026, în jurul orei 19:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost anunţaţi de MRCC Constanţa că, la aproximativ 20 de mile marine sud-est de Sfântul Gheorghe, pe o navă comercială aflată în zona economică exclusivă a României s-a produs un incendiu. A fost declanşată o operaţiune de căutare şi salvare a persoanelor aflate în pericol pe mare. Prima intervenţie a fost asigurată de un mijloc de mobilitate navală al Gărzii de Coastă, desemnat de MRCC Constanţa coordonator la faţa locului, informează Garda de Coastă.
Ulterior, în urma informaţiilor transmise de o altă navă comercială din zonă, care a semnalat prezenţa unor persoane în apă, poliţiştii de frontieră au acţionat imediat pentru localizarea lor şi pentru salvare. Au fost mobilizate rapid resurse suplimentare, iar aria de căutare a fost extinsă pentru a se asigura că niciun membru al echipajului nu rămâne în urmă.
Operaţiunea de salvare s-a derulat până la ora 21:00. Toate cele 12 persoane care se aflau la bordul navei comerciale au fost recuperate. Zece dintre marinari au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră, unul dintre ei fiind rănit, iar alţi doi au fost salvaţi chiar de echipajul navei comerciale. Astfel, bilanţul intervenţiei a fost unul pozitiv, în pofida condiţiilor foarte dificile de pe mare.
Acţiunea de căutare şi salvare a avut loc în condiţii meteo nefavorabile. Valurile aveau o înălţime de aproximativ 2,5 metri, ceea ce a îngreunat considerabil manevrele navelor implicate. Totuşi, intervenţia rapidă şi coordonarea strânsă dintre poliţiştii de frontieră, cele două nave ARSVOM şi nava comercială au asigurat salvarea tuturor persoanelor aflate în pericol, a arătat sursa citată.
Conform unor surse oficiale, nava afectată arbora pavilionul Republicii Dominicane. Una dintre persoanele din echipaj are răni grave la o mână, iar starea sa necesită îngrijiri medicale de specialitate, precizează aceleaşi surse.
Despre incident a vorbit şi preşedintele României, Nicușor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Chişinău, unde a oferit câteva detalii suplimentare despre situaţia navei din Marea Neagră.
„Nava a fost lovită şi pare că s-a scufundat, dar pentru moment nu ştim de cine, de ce fel de... O să fie o cercetare, se va stabili, dar nu e bine să ne lăsăm în speculaţii“, a zis preşedintele.
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















