50 de dolari // Un magistrat a ÎNCUIAT în biroul său o femeie pentru a o da pe mâna CNA


O locuitoare din satul Etulia, raionul Vulcăneşti, a încercat să-i ofere mită preşedintelui interimar al Judecătoriei Cahul pentru a obţine, în regim de urgenţă, copia unei sentinţe. Denunţul a fost făcut de preşedintele instanţei care a solicitat intervenţia Direcţiei generale Sud a Centrului Național Anticorupție (CNA).
Magistratul s-a plâns ofițerilor anticorupție că femeia a intrat în biroul său de serviciu şi i-ar fi cerut eliberarea copiei unei sentinţe. Pentru urgentare, aceasta i-ar fi pus pe masă o bancnotă de 50 de dolari.
Preşedintele Judecătoriei susţine că s-a încuiat în birou împreună cu femeia şi a chemat ofiţerii CNA pentru documentarea imediată a cazului.
Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru corupere activă. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 12 ani de închisoare cu amendă de până la 160 de mii de lei.
Acesta este al doilea caz în care magistraţii au apelat la CNA pentru denunţarea unor tentative de corupere. Acum două săptămâni, un alt judecător a sunat la linia naţională anticorupţie pentru a informa asupra unui caz de influenţă necorespunzătoare.
Începând cu 14 august, CNA a demarat procesul de testare a integrităţii profesionale a agenţilor publici. În această perioadă, Centrul a fost sesizat de funcţionarii de stat cu privire la tentative de corupere de 11 ori, iar în alte circa zece cazuri a fost vorba de „influenţe necorespunzătoare”.











































































