Stiri

Un șef al Biroului de Migrație și Azil, implicat în „afacerea cu ucraineni”: Gruparea ajuta cetățenii din statul vecin să intre ilegal în R. Moldova și să plece legal în România

Actualitate 14.12.2022 15:23 Vizualizări1913
Un șef al Biroului de Migrație și Azil, implicat în „afacerea cu ucraineni”: Gruparea ajuta cetățenii din statul vecin să intre ilegal în R. Moldova și să plece legal în România

Doi bărbați din Ucraina, un funcționar al Biroului Migrațiune și Azil și complicele său sunt cercetați pentru facilitarea intrării ilegale a ucrainenilor în R. Moldova și falsificarea șederii lor legale pe teritoriul republicii noastre.

Angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Sud, și ofițerii Poliției de Frontieră au desfășurat marți percheziții la Cahul, în biroul de serviciu, în automobilul și la domiciliul unui angajat cu funcție de conducere de la Biroul Migrație și Azil.

Acestuia i-a fost înaintată acuzarea pentru organizarea migrației ilegale a ucrainenilor, care au intrat ilegal în R. Moldova pe parcursul lunii octombrie 2022.

Potrivit PCCOCS, clienții achitau a câte 2 000 de euro pentru intrarea ilegală în R. Moldova și a câte 350 de euro pentru partea relevantă legalizării pachetului de documente.

Cetățenii din Ucraina ajungeau în R. Moldova prin implicarea unui ucrainean reținut anterior și plasat în arest. Acesta traversa cu solicitanții hotarul spre R. Moldova, în afara punctelor oficiale de trecere a frontierei, prin Valea Perjei. Urmare a perchezițiilor, la acesta au fost depistate sumele de bani primite – a câte 2 000 de euro pentru fiecare din cei doi clienți.

De partea cealaltă a frontierei, în R. Moldova, clienții erau preluați de un alt bănuit – locuitor al orașului Ceadâr-Lunga, care-i caza aici și mai apoi îi transporta la Cahul. Ulterior, ucrainenii au fost „consiliați” de un alt cetățean al Ucrainei, cu rolul de responsabil pentru perfectarea documentelor necesare ieșirii legale din R. Moldova spre România, care a fost reținut anterior și plasat în arest.

Ca ultimă etapă infracțională, aceștia au fost transportați spre ieșirea „legală” din R. Moldova, la punctul de trecere a frontierei de la Cahul, de către angajatul cu funcție de răspundere al Biroului Migrație și Azil de la Sud. Funcționarul le-a oferit sfaturi pentru comunicarea cu polițiștii de frontieră și i-a somat să nu divulge faptul că l-ar cunoaște.

Cei patru acuzați au vârste cuprinse între 36 și 49 de ani și sunt membri ai unui grup infracțional transfrontalier investigat în continuare de oamenii legii.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri