„În inima fiecărui român este o Basarabie”. În 1940, o familie de basarabeni se refugia peste Prut și dădea României un mare violonist și o actriță: Descendenta acestora, pentru PRIMA dată la Chișinău
7877
A ajuns zilele trecute pentru prima dată în viață la Chișinău și a sărutat, printre lacrimi, pământul basarabean, pe care îl iubește fără să-l fi văzut vreodată, numai din povestirile familiei.
Este vorba de actrița Ioana Pavelescu din România, care locuiește de mai bine de 20 de ani la New York și este fiica actriței Corina Constantinescu, născută la Nisporeni, în 1919.
Corina Constantinescu a absolvit Conservatorul din România, a activat la Teatrul Mic din București, interpretând diverse roluri memorabile, inclusiv pe cel al mamei lui Nică în filmul „Amintiri din copilărie”, în regia Elisabetei Bostan.
Mizeul Național al Literaturii Române nota recent că filmul și teatrul românesc îi datorează multe nu numai pentru că a fost o mare frumusețe, cât mai ales pentru talentul său extraordinar. Corina Constantinescu a jucat pe scena Teatrului Mic şi a fost bună prietenă cu Petre Ţuţea, Liviu Ciulei, Clody Berthola, Jenny Acterian. Soţia doctorului Mihai Pavelescu, sora lui Mihai Constantinescu, cumnata pictorului Paul Gherasim, eleva Mariettei Sadova, fina lui Liviu Rebreanu, prietena lui Puiu Cotruș, Nicolae Bellu, Radu şi Adela Petrescu, Brânduşa şi Alexandru Enăceanu, Alexandru Paleologu, Mircea Horia Simionescu, Ada Ioanid, Ioana Sturdza şi mulţi alţii din aceeaşi familie spirituală.

Familia Constantinescu-Pavelescu, cununată de Liviu Rebreanu
„A fost româncă, monarhistă convinsă, fiică a Basarabiei, pământ pe care l-a iubit şi plâns toată viaţa. A visat întotdeauna la o renaştere a poporului român şi a crezut neclintit în valorile şi puterea acestei naţiuni, chiar şi atunci când totul părea sau pare să fie fără speranţă”.
„Soldatul lui Stalin” și lista pentru refugiați
În vârstă de 63 de ani, fiica ei, Ioana Pavelescu, a ținut să ajungă neapărat la Nisporeni, să calce pe pământurile unde a copilărit mama, unchiul și mătușa ei, alături de bunici. Familia Constantinescu s-a mutat ulterior la Chișinău, unde tatăl lucra în calitate de inspector financiar, cele două fiice învățau la Liceul „Regina Maria”, iar fiul, Mihai Constantinescu, era un violonist promițător la liceul de muzică, remarcat până și de celebrul violonist rus David Oistrakh.

Ioana Pavelescu
În 1940, când Basarabia era ocupată de sovietici, familia Constantinescu nu se regăsea pe lista românilor care urmau a se refugia în Regat. Atunci, tatăl și-a luat băiatul care, deși avea doar 13 ani, era un violonist apreciat la Moscova, și s-a dus la soldatul responsabil cu acele liste. După o discuție în care Mihai a refuzat categoric să meargă la Moscova pentru a-și continua studiile, soldatul a înscris familia Constantinescu „cu creionul chimic” în lista care le permitea să se refugieze peste Prut.
„Pe cuvântul meu de soldat al lui Stalin”, era fraza repetată des în România de familia Constantinescu din Basarabia, atunci când se povestea despre plecarea din anul 1940 de la Chișinău.
„Nu mă duc cu pașaport la mine în țară”
„Mama nu a mai revenit niciodată de atunci. A murit cu Basarabia în gură (în 2007 – n.r.). Astea au fost ultimele ei cuvinte. Vă dați seama cât de mult iubesc acest pământ, nevăzându-l niciodată, numai din povestirile familiei... Dar mama a spus: eu nu mă duc cu pașaport la mine în țară”, își amintește și plânge Ioana Pavelescu.
Ioana Pavelescu, la Chișinău
Singurul din familia Constantinescu care s-a întors la Chișinău a fost violonistul Mihai, între 1966 și 1968, discipol al lui George Enescu.
„A venit să cânte. Era deja violonist cunoscut. Când a ajuns în gara din Chișinău, cu trenul, când a călcat prima treaptă... toți oamenii... se auzea: el e, el e! A cântat din Ciprian Porumbescu la Filarmonică. A fost ceva extraordinar. Îi știu amintirile. Erau emoții mari”, rememorează Ioana.
Ioana Pavelescu și-a luat cu ea și pozele de familie în care mama sa este, micuță, lângă casa de la Nisporeni, apoi împreună cu sora sa – eleve la Liceul „Regina Maria”, familia întreagă etc., dar și o carte cu poezii semnate de mama ei, editată în anul 1938 la Chișinău și prefațată de Ana Negrescu, directoarea de atunci a liceului la care învăța viitoarea actriță a României.

Familia Constantinescu, la Chișinău

Corina Constantinescu și sora ei, eleve la Liceul „Regina Maria” de la Chișinău
„E foarte greu. Sunt pentru prima dată în Basarabia. În inima fiecărui român este o Basarabie. Așa ar trebui să fie”, este convingerea sinceră a Ioanei Pavelescu, cu rădăcini în stânga Prutului.

Ioana Pavelescu, în filmul „Mircea”
24.02.2025
10:38
2513
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4460
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21481
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4268
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2712
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8613
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6127
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6782
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4124
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5784
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2361
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
65
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
356
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
402
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
520
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
452
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
487
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
498
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
523
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
544
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
475
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
478
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
552
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
714
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
496
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
583
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1973
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
638
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
622
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
697
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
708
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
669
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
681
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
634
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
663
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
861
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














