În fiecare județ din România vor fi plantați câte 100 de arbori pentru marcarea CENTENARULUI Unirii: Localitatea din R. Moldova care s-a alăturat acestei idei
1091
Garda Naţională de Mediu din România, în parteneriat cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, a lansat, în luna octombrie, proiectul „100 pentru 100”, care îşi propune plantarea a câte 100 de arbori în fiecare judeţ al ţării pentru marcarea Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Asemenea acțiuni au avut loc deja în mai multe județe de peste Prut, cea mai recentă desfășurându-se în Vrancea.
„Ne-am gândit că zonele de şes ale judeţului Vrancea sunt golite de vegetaţie şi am dorit să facem un gest care să încurajeze ideea de reîmpădurire a anumite zone, pentru a creşte spaţiul verde în aceste localităţi. Acţiunile vor continua cu siguranţă şi anul viitor, mai ales în zonele de şes, aproape lipsite de vegetaţie. Avem legislaţie de mediu, deci putem să trasăm anumite sarcini, dar şi să îi sprijinim în acelaşi timp. Am plecat de la acţiunea pentru Centenar, dar vom continua", a declarat, pentru AGERPRES, comisarul şef al Gărzii de Mediu Vrancea, Aurel Cristian.
La începutul acestei săptămâni, o acțiune similară a avut loc și pe malul stâng al Prutului, în satul Moara Domnească din raionul Glodeni. Aici au fost plantați 100 de tei și stejari pentru a marca aniversarea Centenarului Marii Uniri de la 1918, în prezența oaspeților din România.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
05.08.2026
15:29
05.08.2026
15:25
05.08.2026
15:07
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
05.08.2026
13:59
05.08.2026
13:53
05.08.2026
13:47
05.08.2026
13:38
05.08.2026
13:29
05.08.2026
12:56
05.08.2026
12:53
05.08.2026
12:36
05.08.2026
12:21
05.08.2026
11:51
05.08.2026
11:45
05.08.2026
11:37
05.08.2026
11:10
Patru bărbați înjunghiați lângă Covent Garden, atac pus de poliție pe seama unei probleme de sănătate mintală
Putin creează forțe speciale pentru războiul cu drone și îl pune la comandă pe Denis Liamin
Trafic blocat pe aeroportul militar Leipzig/Halle din cauza unui „obiect zburător neidentificat”. Baza NATO și hub al flotei ucrainene Antonov, din nou în centrul unei anchete de securitate
Disney deschide porțile pentru TikTok: creatorii vor putea folosi legal fragmente din filme și seriale în clipurile lor
















