Ilie Ilașcu, APEL pentru cetățenii R. Moldova: „Văd doar disperare și necaz prin satele noastre”
1713
adevarul.ro
Fostul deținut politic al regimului neconstituțional de la Tiraspol, Ilie Ilașcu, a făcut public un apel adresat cetățenilor R. Moldova cărora le spune că unica salvare este reîntregirea neamului românesc.
„A venit timpul să fim uniți pentru a ne asuma deschis și de-a pururea reunirea Republicii Moldova cu România – unica șansă de a ne trăi viața cu demnitate, într-o țară mare, cu justiție dreaptă, cu potențial economic și social în creștere”, susține Ilie Ilașcu.
În apel, Ilie Ilașcu îndeamnă alegătorii din R. Moldova să voteze pentru Ana Guțu, președinta Partidului unionist „Dreapta” la alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent, formațiune din care face parte și Domnia Sa.
Vedeți mai jos întregul apel semnat de Ilie Ilașcu:
„Stimați compatrioți,
S-au împlinit 25 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova și 24 de ani de la războiul dintre Republica Moldova și Rusia, care s-a finalizat cu crearea zonei separatiste din stânga Nistrului. Am luptat cu arma în mână pentru a apăra acest pământ românesc și oamenii săi de cizma ocupantului, am luptat pentru libertate și democrație, am luptat pentru poporul român. Din păcate, trădătorii m-au vândut și am fost judecat după legi nedrepte, după legi separatiste, dușmanii acestui pământ mi-au răpit anii de viață și sănătatea.
Azi, privind la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, văd doar disperare și necaz prin satele noastre. Oamenii se simt abandonați nu doar de copiii lor, care au părăsit baștina pentru a munci peste hotare, oamenii se simt abandonați de autoritățile care în 25 de ani așa și nu au demonstrat că sunt capabile să facă față proiectului pe nume Republica Moldova.
Cu toată puterea conștiinței mele cred și consider că unica salvare a noastră a tuturor este reîntregirea neamului românesc. A venit timpul să fim uniți pentru a ne asuma deschis și de-a pururea reunirea Republicii Moldova cu România – unica șansă de a ne trăi viața cu demnitate, într-o țară mare, cu justiție dreaptă, cu potențial economic și social în creștere.
După ani buni petrecuți în politica din România am decis să mă implic și în politica din Republica Moldova. Am făcut acest pas conștient la 5 septembrie 2015, când am semnat ca membru al Grupului de inițiativă pentru constituirea partidului unionist Dreapta. Am fost ales la congres în calitate de vicepreședinte al acestui partid – un partid al tinerilor, un partid care știe ce vrea și nu se ascunde după fraze goale politicianiste.
Dragi cetățeni ai Republicii Moldova,
Se apropie alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Va fi un scrutin complicat. Știu, că mulți cetățeni, care își doresc unirea, vor fi tentați să voteze candidați cu presupuse șanse la victorie, dar care nu au nici în programele lor electorale, nici în cele ale partidelor care le reprezintă, dezideratul Unirii.
În acest scrutin prezidențial vă chem pe toți să susțineți candidatura doamnei
Ana Guțu - profesor universitar și politician responsabil, care a demonstrat principialitate și consecvență. Ana Guțu este onestă, puternică și inteligentă. Profesorul Ana Guțu a făcut dreptate limbii române în Republica Moldova – ea merită sprijinul nostru pentru a deveni președintele Unirii neamului românesc.
Nu vă fie frică! Demnitatea noastră de români este mai presus de toate! Averile și bogățiile nu rezistă în timp! Să fim solidari în ziua de 30 octombrie!
Votul dumneavoastră pentru Ana Guțu va însemna opțiune clară în favoarea unirii definitive a Republicii Moldova cu România.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”
18.11.2025
17:36
1894
Dodon „înfige un cuțit în spate” Ucrainei, după ce ani la rând a evitat să condamne RĂZBOIUL sângeros pornit de Putin. Cercetat în mai multe dosare PENALE, socialistul e preocupat de corupția din Ucraina și cere RUPEREA relațiilor cu Kievul
18.10.2025
18:55
8693
ULTIMA ORĂ // S-a ales praful din ,,patrioții" Moscovei în R. Moldova. Voronin îi aplică lovitura de grație lui Dodon, după ce în plină campanie a dezvăluit că socialistul ar fi luat 860 de mii de euro de la Plahotniuc
16.10.2025
18:31
7416
Partidul lui Ion Chicu se DEZINTEGREAZĂ? Unul dintre greii formațiunii părăsește PDCM
30.09.2025
15:38
9421
VIDEO // „Patriotul” Dodon, foc și pară după ce a PIERDUT lamentabil parlamentarele. Acesta s-a RĂSTIT la un jurnalist din România, pentru că a vrut să ia o declarație în ROMÂNĂ de la Starîș: „Continuați în RUSĂ, lasă-i să învețe, le va trebui”
29.09.2025
12:53
7405
Așa-zisul bloc patriotic se DESTRAMĂ? La mitingul de „amploare” anunțat au participat în jur de 200 de oameni și a durat ZECE minute. Socialistul, după ce PAS și-a asigurat din nou MAJORITATEA parlamentară: „Poporul se trezește”
26.09.2025
21:23
6097
Lovitură dură pentru Șor. Partidul ,,Moldova Mare" condus de Victoria Furtună a fost EXCLUS din cursa parlamentară
26.09.2025
16:35
10405
VIDEO // Cu LACRIMI în ochi, Chirtoacă îi îndeamnă pe colegii săi din PL să voteze cu PAS la alegerile de duminică: „Având în vedere circumstanțele actuale nu aș vrea să distrugem și următorii 25 de ani din istoria noastră prin alegeri greșite”
26.09.2025
15:44
5222
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
26.09.2025
13:59
5123
Așa-zisul bloc patriotic format la Moscova se DESTRAMĂ înainte de alegeri. Irina Vlah și oamenii săi, EXCLUȘI de pe LISTA parlamentară
26.09.2025
10:30
4793
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
21.11.2025
16:19
0
„Nu este exclus să fie o tentativă de DESTABILIZARE”. Spicherul Igor Grosu cere să se facă lumină în cazul tentativei de trafic cu ARMAMENT
21.11.2025
16:18
57
Chișinău găzduiește experți internaționali la conferința „O singură sănătate” pentru securizarea globală a sănătății
21.11.2025
15:46
138
ANALIZĂ // Traficul cu ARMAMENT la frontiera moldo-română, o OPERAȚIUNE sub steag fals. Incidentul a fost alimentat de unii politicieni de la Chișinău, iar apoi exploatat de propaganda rusă
21.11.2025
15:39
364
Refuz ferm al Ucrainei și europenilor față de concesiile din planul SUA-Rusia pentru pace
21.11.2025
15:31
335
Noi REȚINERI în cazul traficului de ARME, muniții și dispozitive militare la hotarul R. Moldova cu România
21.11.2025
15:12
255
Elevii din școlile minorităților naționale vor primi nota maximă la română dacă dovedesc competențe avansate
21.11.2025
15:08
245
Republica Moldova și ONU colaborează pentru întărirea coeziunii sociale și dezvoltarea durabilă
21.11.2025
14:57
307
Consilier de rang înalt al Ucrainei dezminte susținerea planului de pace al administrației Trump
21.11.2025
14:53
263
Zelenski, dialog crucial cu liderii europeni despre planul american pentru Ucraina
21.11.2025
13:10
331
Maia Sandu discută cu Alain Berset și anunță prioritățile Moldovei la conducerea Consiliului Europei
21.11.2025
12:55
307
Alertă Europol: Copiii, recrutați de mafie prin jocuri video pentru misiuni violente și spionaj în Europa!
21.11.2025
12:37
436
Guvernul francez clarifică poziția față de declarațiile controversate ale generalului Mandon privind confruntarea cu Rusia
21.11.2025
12:17
343
Moldova și China deschid noi orizonturi educaționale și culturale printr-un parteneriat strategic
21.11.2025
11:59
311
Republica Moldova face pași importanți către integrarea completă în Erasmus+ și îmbunătățirea sistemului educațional național
21.11.2025
10:58
473
Washingtonul pune presiune pe Kiev pentru un acord de pace rapid, dar Ucraina rezistă concesiilor majore promovate de SUA și Rusia
21.11.2025
10:34
497
Planul de pace propus de Trump pentru Ucraina: Ce concesii ar putea cere Rusia?
21.11.2025
10:00
498
Plan controversat al SUA pentru pace în Ucraina: Regiuni cheie cedate Rusiei și restricții pentru Kiev
21.11.2025
07:54
423
Horoscopul zilei 21.11.2025
21.11.2025
07:34
506
Zelenski: Rolul crucial al SUA în asigurarea unei păci demne între Ucraina și Rusia
21.11.2025
06:22
577
Valurile investițiilor în apărare nu se opresc, indiferent de potențiale acorduri de pace pentru Ucraina
20.11.2025
23:28
699
UE impune interdicții stricte asupra voiajelor turistice către Rusia în cadrul noului pachet de sancțiuni
20.11.2025
22:49
811
Rusia revendică controlul orașului strategic Kupiansk în prezența lui Putin în estul Ucrainei
20.11.2025
22:22
662
Zelenski deschis la dialog cu Trump despre planul de pace american, în timp ce UE rămâne precaută față de concesiile propuse în favoarea Rusiei
20.11.2025
19:45
534
Ministerul Educației inițiază pilotarea programelor multilingve în școli pentru anii 2025-2028
20.11.2025
18:39
612
Noi oportunități educaționale: Ministerul Educației invită școlile la un program multilingv 2025–2028
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
17.15
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41





Inapoi














