Ilan Șor acuză PAS că ar vrea să închidă magazinele sociale și „să le ia astfel oamenilor și ultima bucată de pâine de la gură”. Ce spune deputatul despre faptul că CNA a pus sechestru pe averea sa din R. Moldova, care ar valora 1,5 miliarde de lei
2194
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, acuză actuala guvernare că vrea să închidă magazinele sociale, deschise la inițiativa sa, iar astfel să lipsească oamenii și „de ultima bucată de pâine”. Reacția vine după ce șeful Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, a anunțat că ar fi pus sechestru pe averea lui Ilan Șor din R. Moldova, în valoare de 1,5 miliarde de lei și că urmează și alte măsuri în privința sa.
În replică, Ilan Șor l-a acuzat pe acesta că îndrugă prostii și că nu are asemenea averi.
„Progenitura celei mai proaste guvernări din toată istoria R. Moldova, directorul CNA, în lipsa rezultatelor, a decis să se laude cu ceva. Chipurile ar fi pus sechestru pe bunurile mele din Moldova în valoare de 1,5 miliarde de dolari. În primul rând, eu n-am în Moldova asemenea averi, iar dacă le-ai găsit, poți să ți le păstrezi. Iar ca să nu vorbești prostii, am să-ți cumpăr un „Chupa Chups”, ca să ai gura ocupată și să taci”, a spus Ilan Șor, într-o postare video pe Facebook.
El a reacționat și la declarația șefului CNA, în legătură cu necesitatea închiderii magazinelor sociale „Merișor”.
„Totuși, cea mai mare prostie pe care am auzit-o din gura acestui individ este că se va recurge la închiderea magazinelor sociale. Ei bine, pe lângă faptul că actuala guvernare i-a sărăcit pe oameni și le-au scos toți banii din buzunare, acum vrea să le smulgă și ultima bucată de pâine de la gură. Se pare că actuala putere vrea cu tot dinadinsul să plece peste hotare, dar nu în excursie, ci în exil”, a mai declarat liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:31
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
28.10.2026
12:45
28.10.2026
12:41
28.10.2026
12:22
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















