Iată cum arată telefonul PLIABIL de la SAMSUNG, cel mai SCUMP model al companiei de până acum
2369
Noi informaţii descoperite de publicaţia olandeză LetsGoDigital, care obişnuieşte să realizeze modele 3D cu smartphone-uri nelansate folosind informaţii ascunse în brevete sau după planuri oficiale sugerează că telefonul pliabil de la Samsung nu va fi unul cu ecran flexibil, ci mai degrabă un dispozitiv cu două ecrane. Samsung a înregistrat de curând un brevet în Statele Unite pentru un telefon cu două ecrane lipite la mijloc, asemeni unei cărţi, un design pe care l-am întâlnit anul trecut pe dispozitivul ZTE Axon M, scrie go4it.ro.
Conform brevetului Samsung înregistrat pe data de 12 februarie în America, primul său telefon pliabil va fi un pas în direcţia telefonului cu ecran flexibil complet, însă nu va semăna deloc cu modelul prezentat în toamna anului trecut, atunci când a fost dezvăluit ecranul Infinity-Flex. Acesta va beneficia de două ecrane curbate, similare cu cele de pe modelele Galaxy Note, acestea putând fi „pliate” în două feluri. Fie cu ambele ecrane la interior, fie cu ambele la exterior.
Butoanele pentru volum şi power par a fi mutate în partea de sus a telefonului, pentru a putea fi accesate indiferent de cazul de utilizare (cu ecranele pliate sau cu ele desfăcute). Imaginile sugerează că vom avea de a face şi cu un jack pentru căşti în partea de jos, ceva ce Samsung pare să considere un avantaj faţă de modelele concurente care au renunţat de câţiva ani deja la această componentă.
Noul dispozitiv pliabil de la Samsung va fi dezamăgitor pentru mulţi dintre fani dacă într-adevăr va folosi două ecrane în locul unuia singur care poate fi pliat, mai ales dacă preţul va fi atât de mare precum sugerează zvonurile (1.800 de dolari). Între timp, zvonurile despre noi dispozitive cu ecrane pliabile „adevărate”, realizate de alte companii, sugerează că vor fi lansate cam în aceeaşi perioadă, la preţuri mai mici.
Nu vom şti cu siguranţă dacă telefonul Samsung va integra două ecrane sau unul singur din gama „Infninty-Flex” până săptămâna viitoare, compania pregătind un anunţ în cadrul evenimentului UNPACKED de pe 20 februarie.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.10.2026
12:28
09.10.2026
12:17
09.10.2026
10:36
09.10.2026
10:26
09.10.2026
10:04
09.10.2026
10:03
09.10.2026
09:39
09.10.2026
09:23
09.10.2026
09:18
09.10.2026
08:39
09.10.2026
08:11
09.10.2026
08:05
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















