Holdingul Trans-Oil și proiectele sale în beneficiul cetățenilor R. Moldova: Un MILION de lei pe timpul pandemiei, sprijin pentru copii și diverse inițiative sociale susținute
5119
Gesturi care reprezintă solidaritate socială din partea celui mai mare agent economic din Republica Moldova – Holdingul Trans-Oil
În martie 2020, Holdingul Trans-Oil a surprins plăcut societatea când a anunțat că a transferat un milion de lei pe conturile Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) în susținerea instituțiilor medicale și a medicilor care luptă cu pandemia de COVID-19. Proprietarul Trans-Oil Group, Vaja Jhashi, a menționat atunci că această companie a considerat că este de datoria sa să susțină medicii.
„Fiecare dintre noi trebuie să ia parte, dar în primul rând trebuie să susținem medicii, care se află în prima linie și riscă cu sănătatea lor, depunem maxim efort pentru a vindeca bolnavii și să nu permită virusului să iasă câștigător în lupta cu viața”, spunea el, citat de coment.md.
Cu câteva luni înainte, în decembrie 2019, Holdingul Trans-Oil a desfășurat Cupa la șah printre juniori. Pentru prima dată Cupa a fost jucată la 7-8 decembrie 2019 într-un liceu din capitală – „Chiril și Metodii”. Turneul a fost organizat împreună cu Federația de Șah din R. Moldova.
„Pentru orice companie este o onoare să investească în viitorul țării, mai ales când este vorba despre sănătatea fizică și mentală a viitoarei generații. Personal în timpul liber joc șah, ceea ce mă ajută concomitent să mă relaxez, dar și să am o concentrație mai bună. Businessul este și el în felul său un turneu de șah”, a spus atunci Vaja Jhashi.
Aceasta nu a fost prima dată când Trans-Oil a organizat o sărbătoare copiilor. În 2018 și 2019, de Ziua Orașului, în Piața Marii Adunări Naționale, Trans-Oil, „Reinassance ART Studio” și pictorul Sergiu Guțu au organizat o adevărată festivitate pentru copii, în cadrul căreia au fost amenajate spații speciale unde copiii, interesați de pictură puteau să-și manifeste talentul. Copiilor le-au fost asigurate toate materialele necesare pentru pictat.
„Copiii sunt viitorul nostru, ei trebuie susținuți, mai ales când este vorba despre talentele lor, mai ales când acest eveniment a avut loc cu ocazia unei sărbători minunate – Ziua Orașului Chișinău”, a declarat atunci administrația Trans-Oil.
Acestea sunt doar trei exemple, iar dacă să luăm în calcul alte evenimente, cum ar fi: construcția terenurilor de joacă pentru copii, susținerea oamenilor talentați și proiecte sociale, devine clar că pentru Trans-Oil solidaritatea socială este o parte importantă din politica holdingului.
Notă: Grupul de companii Trans-Oil este o companie care operează în R. Moldova cu un birou în Elveția. Este un grup de companii angajate într-o gamă largă de activități, inclusiv agricultura, prelucrarea și depozitarea cerealelor, făinii și uleiului vegetal și producția de făină. Grupul de companii Trans-Oil are 84 de birouri în toată țara, care oferă servicii pentru prelucrarea materiilor prime. Compania dezvoltă activ cooperarea comercială și economică cu țările din regiunea mediteraneană și Europa și, de asemenea, efectuează operațiuni de import și export cu țări precum Kazahstan, Rusia, Ucraina și Statele Unite.
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
15:59
26.08.2026
15:42
26.08.2026
15:34
26.08.2026
15:07
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:57
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
16:33
26.08.2026
15:59
26.08.2026
15:42
26.08.2026
15:34
26.08.2026
15:07
26.08.2026
14:57
26.08.2026
14:54
26.08.2026
14:44
26.08.2026
14:32
26.08.2026
14:30
26.08.2026
14:23
26.08.2026
14:22
26.08.2026
14:16
26.08.2026
13:45
26.08.2026
13:32
26.08.2026
13:16
26.08.2026
13:14
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















