Hânceşti // Şefa unui oficiu poştal şi poștărița luau pensia unui copil invalid
3119
Şefa Oficiului poştal din satul Boghiceni, raionul Hânceşti, împreună cu subalterna sa, au fost condamnate pentru însuşirea ilegală a banilor destinaţi pentru alocaţiile sociale ale unui copil invalid.
Potrivit procurorilor, în intervalul lunilor octombrie 2009 – mai 2010, şefa oficiului poştal, împreună cu poştăriţa, au însuşit banii destinaţi unui copil invalid. Mama copilului s-a adresat organelor de drept, deoarece inculpatele refuzau să-i transmită alocațiile în valoare de trei mii de lei.
În martie 2013, instanţa de fond le-a achitat pe inculpate, pe motiv că nu s-a constatat existenţa faptului infracţiunii, procurorii însă au considerat sentinţa ilegală şi au contestat-o. În vara aceluiaşi an, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul procurorului, iar decizia a fost atacată
Astfel, recent, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, inculpatele au fost recunoscute vinovate de comiterea delapidării averii străine și au fost amendate cu zece mii de lei fiecare și private de dreptul de a exercita activităţi publice timp de un an.
17.08.2015
13:57
3130
Cauți de lucru? Lichidarea celor trei bănci sporește numărul de angajați la „Poșta Moldovei”!
13.07.2015
09:15
3518
Cine cere mită de peste o SUTĂ de MII de lei în R. Moldova
09.02.2015
10:43
2429
Hâncești // Un minor de 15 ani l-a abuzat sexual pe unul de șapte ani
18.09.2014
15:14
2542
Șoarecii i-au MÂNCAT pensia
10.05.2014
14:13
2617
CARITATE // O vedetă de la noi scoate bani din buzunar pentru UN SPITAL
06.11.2013
17:05
2250
Protest cu lumânări și flori în fața Guvernului
16.08.2013
10:48
2382
A vrut să violeze fiica iubitei, iar pentru că aceasta s-a opus, a strangulat-o
03.06.2013
09:16
2413
Și-a omorât cumnatul și l-a dus la marginea satului
25.04.2013
09:54
1820
Tatăl care i-a tăiat degetul copilului său va compărea în fața instanței
26.03.2026
19:11
437
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
21:42
266
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
198
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
241
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
280
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
361
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
301
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
236
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
412
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
332
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
388
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
389
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
535
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
384
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
415
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
448
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
429
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
348
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
414
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
361
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
412
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
403
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
697
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
383
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
26.03.2026
15:13
432
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
621
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














