11:23:04 22.03.2026
Stiri

Guvernul va acorda ajutor moldovenilor implicați în accidentul de muncă de la Sankt Petersburg. IGSU va asigura transportarea acestora la Chișinău

Social 15.08.2018 11:50 Vizualizări2000
Guvernul va acorda ajutor moldovenilor implicați în accidentul de muncă de la Sankt Petersburg. IGSU va asigura transportarea acestora la Chișinău

Cei patru cetățeni ai R. Moldova, care au fost răniţi ieri, pe un şantier de construcție din oraşul Sankt-Petersburg, vor fi repatriați în R. Moldova.

Un comunicat de presă al Guvernului arată că premierul Pavel Filip a solicitat să se ia măsuri urgente pentru sprijinirea moldovenilor implicați în acest accident de muncă.

„Faptul că patru cetățeni moldoveni se află acum, după tragicul accident de muncă, în stare gravă într-o țară străină, departe de casă, de rude, de apropiații lor, nu ne poate lăsa indiferenți. Vom oferi tot suportul necesar, pentru a ajuta cetățenii noștri cares-au pomenit într-o situație extrem de dificilă”, a menționat premierul Pavel Filip.

În urma solicitării premierului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va acorda ajutor celor patru moldoveni aflați în stare gravă la spitalele din Sankt Petersburg. De asemenea, IGSU va asigura, în comun cu ÎS „Calea Ferată a Moldovei”, transportarea acestora la Chișinău pentru acordarea asistenței medicale necesare. Totodată, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va avea o comunicare permanentă cu medicii din Sankt Petersburg şi va monitoriza procesul de asistență medicală acordată cetățenilor moldoveni, iar în cazul transportării acestora la Chișinău va asigura tratamentul medical corespunzător.

Premierul a cerut, de asemenea, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să asigure deplasarea imediată a reprezentantului Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă la spitalele în care au fost internați conaționalii noștri.

Menționăm că cei patru moldoveni au fost internați în stare gravă la spital, după ce au căzut de la înălțime, pe șantierul de construcție unde munceau.

Recent, în Federația Rusă a mai avut loc și un accident rutier în care au fost implicați cetățeni moldoveni. Atunci Guvernul a intervenit și a acoperit cheltuielile de repatriere a celor șase cetățeni moldoveni decedați și a oferit suportul necesar persoanelor rănite.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
22.03.2026 08:35 324 Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026 08:19 799 Horoscopul zilei 21.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.53 1 RON 3.95 1 RUB 0.20 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte