02:16:19 20.01.2026
Stiri

Guvernul R. Moldova a primit vești bune de la București

Știri 26.04.2016 09:44 Vizualizări1180
Guvernul R. Moldova a primit vești bune de la București rfi.ro

Cele 150 de milioane de euro pe care România le-a împrumutat R. Moldova vor ajunge la Chișinău. Plenul Senatului a adoptat ieri legea privind împrumutul. Documentul a fost votat de 68 de senatori, doar unul fiind „împotrivă”.

Chiar dacă în timpul dezbaterilor mai mulţi senatori au susţinut că România nu poate impune condiţii Republicii Moldova pentru a acorda împrumutul, aşa cum a cerut preşedintele Klaus Iohannis, plenul Senatului a păstrat articolul privind impunerea de condiţii Chişinăului.

La sfârşitul lunii martie deputaţii au respins cererea de reexaminare trimisă de Klaus Iohannis și au adoptat legea cu amendamente.

„Cererea de reexaminare asupra legii nu înseamnă o uşă închisă şi nici renunţarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut. A fost singurul instrument juridic avut la dispoziţie pentru ca împrumutul de 150 de milioane de euro să fie reportat până după clarificarea evoluţiilor de la Chişinău. În funcţie de aceste evoluţii, legea se poate întoarce oricând la promulgare. România rămâne în continuare acelaşi susţinător al Republicii Moldova în parcursul său pro-european”, motiva președintele în mesajul său adresat deputaților români.

La sfârşitul lunii ianuarie, premierul Dacian Cioloş i-a trimis omologului său moldovean o listă care include șapte măsuri pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 de milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
19.01.2026 15:38 0
Top stiri
19.01.2026 15:38 0
19.01.2026 08:23 568 Horoscopul zilei 19.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.93 1 USD 17.14 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte