Guvernul oferă transport gratuit angajaților și elevilor afectați de reorganizarea școlilor
686
Angajații instituțiilor de învățământ reorganizate vor beneficia de transport gratuit către noul loc de muncă. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 24 iunie, de Guvernul Republicii Moldova, ca parte a măsurilor de sprijin pentru implementarea reformei de consolidare a rețelei școlare și pentru ajustarea cadrului normativ la actualizările Codului educației.
Astfel, personalul de conducere, personalul didactic și personalul didactic auxiliar care se angajează sau se transferă la o altă instituție de învățământ în urma reorganizării, în temeiul art. 145¹ alin. (2) sau alin. (13) din Codul educației, va beneficia de transport gratuit către noul loc de muncă. De asemenea, este prevăzută compensarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea la instituțiile de învățământ din altă localitate decât cea de reședință. Aceasta se aplică pentru distanțe ce depășesc 2 km, în corespundere cu prevederile pct. 5 alin. 1¹) din Anexa nr. 2 a HG nr. 868/2014.
„Una dintre garanțiile pe care le-am promis pentru profesori este acoperirea costurilor de transport în situația în care, în urma reorganizării, vor fi nevoiți să se încadreze într-o altă instituție de învățământ. Totodată, creăm cadrul legal necesar pentru ca profesorii să poată utiliza transportul școlar pentru deplasarea către noul loc de muncă”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Noile reglementări prevăd, totodată, asigurarea cu transport a copiilor cu dizabilități, în funcție de necesități și indiferent de distanța până la instituția de învățământ. În plus, organul local de specialitate în domeniul învățământului sau instituția de învățământ va avea posibilitatea să asigure transport gratuit între diferite unități administrativ-teritoriale. Anterior, autoritățile publice locale puteau oferi transport gratuit doar pentru instituțiile aflate în propriul teritoriu administrat. În situațiile în care, după reorganizare, elevii sau personalul erau nevoiți să meargă la o școală din altă unitate administrativ-teritorială, nu exista un temei legal clar pentru ca APL sau instituția să acopere costurile de transport peste limita administrativă.
Reforma consolidării rețelei școlare vizează, în anul 2026, 73 de instituții de învățământ în care își fac studiile 2.754 de elevi. Aproximativ 1.328 de elevi vor fi transportați către alte instituții de învățământ, în urma acestor schimbări. Pe lângă transport gratuit, familiile acestor elevi vor primi, timp de doi ani, o alocație lunară de 1.000 de lei.
Distanțele pe care le vor parcurge copiii nu depășesc 20 de kilometri. 25% dintre elevi vor avea de parcurs mai puțin de 5 km până la noua instituție de învățământ, iar 76% vor avea trasee mai scurte de 10 kilometri. În același timp, doar 65 de elevi vor fi nevoiți să parcurgă o distanță mai mare de 15 kilometri.
În ceea ce privește asigurarea cu unități de transport suplimentar, pentru anul 2026 au fost prevăzute în bugetul Ministerului Educatiei și Cercetării 60 de milioane de lei destinate achiziționării de autobuze școlare.
18.07.2026
02:04
18.07.2026
01:59
18.07.2026
00:49
17.07.2026
23:35
17.07.2026
22:47
17.07.2026
22:15
17.07.2026
21:09
17.07.2026
20:58
17.07.2026
20:30
17.07.2026
20:20
18.07.2026
02:04
18.07.2026
01:59
18.07.2026
00:49
17.07.2026
23:35
17.07.2026
22:47
17.07.2026
22:15
17.07.2026
21:09
17.07.2026
20:58
17.07.2026
20:30
17.07.2026
20:20
17.07.2026
20:20
17.07.2026
20:19
17.07.2026
19:33
17.07.2026
18:39
17.07.2026
18:38
17.07.2026
18:14
17.07.2026
17:33
17.07.2026
17:20
17.07.2026
17:11
17.07.2026
17:10
17.07.2026
17:09
17.07.2026
17:09
17.07.2026
17:06
17.07.2026
17:02
17.07.2026
16:50
Teama de a ajunge viral schimbă viața de noapte a Generației Z: cluburile nu mai sunt locul unde te poți dezlănțui fără griji
Vreme caldă și stabilă în Republica Moldova, sâmbătă 18 iulie 2026
Cum îți influențează sănătatea o săptămână în care mănânci doar preparate japoneze
Ciprian Ciucu, portrete tăioase pentru liderii politici: „Nesuferit rău” la Rogobete, elogii pentru Băsescu și Nazare, distanță față de Nicușor Dan și Monica Macovei
















