Stare de alertă în sectorul energetic pentru 30 de zile, pe fondul crizei regionale a motorinei și riscului de perturbare a aprovizionării
710
Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi instituirea stării de alertă în sectorul energetic la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura are caracter preventiv și este orientată spre asigurarea continuității aprovizionării cu produse petroliere, în contextul deteriorării accelerate a situației de pe piețele internaționale și al blocajelor logistice care afectează întreaga regiune.
Decizia oferă autorităților posibilitatea să intervină mult mai rapid pentru menținerea funcționării pieței. Totodată, urmărește prevenirea unor eventuale disfuncționalități în aprovizionarea cu carburanți, astfel încât consumatorii să nu fie afectați de aceste perturbări.
Necesitatea instituirii stării de alertă este explicată prin suprapunerea mai multor factori de risc ce influențează securitatea energetică regională și sporesc vulnerabilitatea pieței interne.
Pe piețele internaționale, cotațiile Platts pentru motorină au înregistrat o creștere accelerată. Au revenit la circa 1.300 USD pe tonă, după ce la mijlocul lunii iunie se situau la doar 880–900 USD pe tonă. În același timp, prețul petrolului Brent a depășit pragul de 100 USD pe baril, fapt care exercită presiuni suplimentare asupra costurilor de import suportate de operatori.
În paralel, conflictul din Orientul Mijlociu, precum și atacurile asupra rutelor maritime din Marea Roșie au perturbat lanțurile globale de aprovizionare. Transportatorii sunt obligați să utilizeze rute alternative, mai lungi și mai costisitoare, ceea ce a extins durata transportului maritim cu până la patru săptămâni, iar costurile logistice au crescut semnificativ.
Situatia este agravată de un deficit regional de motorină, cauzat de suspendarea livrărilor de țiței kazah prin terminalul Consorțiului Conductelor Caspice de lângă Novorossiisk. La aceasta se adaugă restricțiile de re-export aplicate în Bulgaria, dar și perturbările produse în infrastructura petrolieră din regiunea Mării Negre.
În același timp, nivelul redus al Dunării limitează capacitatea de transport a barjelor la aproximativ jumătate din volumul obișnuit. Este restricționat și accesul navelor maritime de mare tonaj către Portul Internațional Liber Giurgiulești, ceea ce a dus la transferarea unei părți importante a fluxurilor logistice către transportul rutier.
Ca urmare a acestor evoluții, stocurile comerciale de motorină din Republica Moldova s-au diminuat puternic. S-a ajuns de la echivalentul a 17,6 zile de consum la sfârșitul lunii iunie la doar 6,9 zile, ceea ce impune o gestionare atentă și prudentă a resurselor disponibile.
Prin declararea stării de alertă, autoritățile activează un set de măsuri menite să garanteze continuitatea aprovizionării și funcționarea stabilă a pieței. Aceste măsuri includ flexibilizarea mecanismelor de formare a prețurilor pentru a reflecta costurile reale de import, prioritizarea procedurilor vamale pentru produsele petroliere și instituirea unor coridoare verzi la frontieră pentru accelerarea livrărilor.
De asemenea, vor fi puse în aplicare acțiuni destinate prevenirii achizițiilor speculative și menținerii continuității aprovizionării la stațiile de alimentare, astfel încât consumatorii să aibă acces constant la carburanți.
Comisia Națională de Management al Crizelor va coordona pe durata stării de alertă măsurile strategice adoptate. Ministerul Energiei va asigura coordonarea răspunsului sectorial și monitorizarea permanentă a evoluțiilor din piață, pentru intervenții rapide atunci când va fi necesar.
În prezent, din cauza mecanismului de reglementare a prețurilor interne, produsele petroliere în Republica Moldova au cel mai mic preț din regiune. Acest fapt generează însă riscul redirecționării fluxurilor comerciale către alte piețe în perioade de deficit regional. Măsurile aprobate de Guvern urmăresc să diminueze acest risc și să asigure o aprovizionare stabilă și sigură pentru consumatorii din Republica Moldova.
20.10.2026
16:22
20.10.2026
11:27
20.10.2026
09:54
20.10.2026
09:45
19.10.2026
20:58
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
11:57
19.10.2026
10:34
17.10.2026
21:14
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia

















