Guvernul de la București, cu ochii pe evenimentele de la Chișinău: „Apel la toate forțele politice să respecte procesul democratic”
1890
Guvernul României anunță că urmărește „îndeaproape” evoluțiile politice din Republica Moldova.
„România, ca stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene și care susține ferm parcursul european al Republicii Moldova, face un apel la toate forțele politice să respecte procesul democratic și voința cetățenilor exprimată prin vot la alegerile din februarie 2019.
Cetățenii Republicii Moldova au nevoie de o soluție negociată politic care să le asigure prosperitatea, continuarea reformelor și consolidarea parcursului proeuropean”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului de la București.
Tot astăzi, și președintele României, Klaus Iohannis, a adresat un apel tuturor forțelor politice din R. Moldova pentru respectarea democrației și a statului de drept.
„Stabilitatea Republicii Moldova este esențială pentru continuarea parcursului european al acestui stat, care s-a angajat să ducă la îndeplinire un amplu proces de reforme, inclusiv în ceea ce privește statul de drept și buna guvernare, în conformitate cu angajamentul său față de Uniunea Europeană, în baza Acordului de Asociere”, a spus Iohannis.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















