18:03:10 21.05.2025
Stiri

Greșeli care fac ca PĂRUL tău să pară subțire și degradat

Știri 05.02.2018 09:05 Vizualizări1611
Greșeli care fac ca PĂRUL tău să pară subțire și degradat sursa: elle.ro

Părul subțire se degradează cel mai ușor, însă există câteva greșeli pe care este posibil să le faci, accentuând astfel aspectul firului de păr.

Ne dorim o podoabă capilară bogată, cu un fir de păr gros și puternic, însă câteodată facem, fără să vrem, câteva greșeli și ajungem să accentuăm faptul că părul este mai degradat.

Aparent, există câțiva pași din rutina ta de îngrijire/stilizare care afectează părul. De faptul că îți speli părul prea des sau nu folosești produsele potrivite până la modul în care îl îndrepți, există o mulțime de lucruri pe care ai putea să le faci diferit pentru ca părul tău să capete un aspect mai sănătos și chiar să pară mai puternic și mai bogat.

1. Folosești balsamul de păr în mod greșit

Balsamul de păr nu trebuie exclus din rutina de îngrijire, însă este important să ai grijă cum îl aplici. Deși poate te-ai gândit cândva că ar fi bine să îl aplici pe toata lungimea firului de păr, lucrurile stau puțin diferit. Balsamul încarcă destul de mult și, mai ales dacă nu clătești perfect, acesta scade din volum părului și practic pare lipsit de vitalitate.

2. Îți îndrepți părul prea mult cu placa

Placa îndreaptă perfectul părul, însă de cele mai multe ori, dacă styling-ul nu este făcut de un specialist, pierzi din volum, iar podoaba ta capilară pare fără volum. Modul în care poți obține un look similar este să folosești uscătorul cu o perie. În felul acesta poți ridica părul de la rădăcină, poți răsuci și vârfurile și rezultatul va fi unul mult mai natural.

3. Nu folosești o pudră de volum

Cheia pentru un păr care pare mai bogat și mai plin de volum este pudra specială. Aplic-o direct la rădăcină. Masează bine și vei obține un look fabulos. În plus, poate oferi și textură părului, așadar acesta va arăta mai bine toată ziua.

4. Nu ai o tunsoare „în scări”

Dacă ai un păr subțire, cheia pentru mai mult volum este o tunsoare pe mai multe straturi. Aceste tunsori în scări dau un aspect mai bogat părului, iar acesta poate fi, totodată, coafat mai ușor în diferite moduri.

5. Nu aplici spumă

Fie că îți usuci părul cu foehn-ul sau îl lași să se usuce în mod natural, spuma adaugă volum și densitate. Aplică o cantitate mică pe rădăcini și întinde apoi către vârfuri. Astfel, părul pare mai puternic imediat ce spuma se usucă.

Sursa: elle.ro

Autor:
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte