Granturi europene pentru dezvoltarea infrastructurii în orașele din R. Moldova: Până la două milioane de euro
2058
R. Moldova va putea accesa granturi europene pentru dezvoltarea infrastructurii urbane și a comunităților, după ce Parlamentul a ratificat joi Acordul de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Agenția Națională de Coeziune Teritorială din Franța pentru Programul URBACT IV 2021 – 2027.
Prin ratificarea acestui acord, Republica Moldova va beneficia de acces la fondurile Instrumentului pentru Vecinătate, Dezvoltare și Cooperare Internațională, alocate pentru Republica Moldova și Ucraina, în valoare de 2 milioane de euro, cofinanțare de până la 90% pentru proiecte de dezvoltare urbană și modernizarea administrației locale, prin instruire și sprijin tehnic pentru gestionarea proiectelor.
Totodată, orașele din republica noastră vor fi integrate în rețele europene, facilitând schimbul de experiență și implementarea soluțiilor inovatoare, dar și va crește calitatea vieții în mediul urban, prin îmbunătățirea infrastructurii, transportului public și digitalizării serviciilor.
În cadrul Programului, urmează să fie lansate încă două apeluri de propuneri: primul, dedicat Rețelelor de Transfer URBACT, se va desfășura în perioada aprilie - iunie 2025, iar cel de-al doilea - Rețele de Planificare a Acțiunilor - în perioada aprilie - iunie 2026.
URBACT IV este al cincilea program Interreg disponibil pe teritoriul Republicii Moldova. Acesta va fi gestionat și pus în aplicare de Cancelaria de Stat.
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















