Granturi de până la jumătate de milion de lei pentru întreprinderile din domeniul turismului și micii producători: ODA strânge cererile
3951
Întreprinderile mici și mijlocii din R. Moldova, care activează în domeniul turismului, pot accesa granturi de până la jumătate de lei pentru dezvoltarea afacerilor.
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a lansat pe 1 noiembrie procesul de recepționare a cererilor de solicitare a finanțării nerambursabile, în cadrul Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului.
„Printr-un buget de 11 milioane de lei – sumă provenită din bugetul de stat și fonduri europene – antreprenorii eligibili pot accesa finanțări nerambursabile de până la 500 000 de lei, acoperind până la 70% din valoarea proiectelor propuse”, arată Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Programul de sprijin pentru dezvoltarea IMM-urilor din turism își propune să întărească capacitatea întreprinderilor active în turism și domenii conexe, susținând crearea de locuri de muncă, atragerea de turiști și diversificarea serviciilor specifice Republicii Moldova.
De la începutul anului, 49 de proiecte au fost deja aprobate, cu o valoare totală de 17,4 milioane de lei, stimulând un volum de investiții estimat la 36,1 milioane de lei în economia națională.
De asemenea, granturi de până la jumătate de milion de lei pot accesa de la ODA și micii producători, pentru proiecte menite să dezvolte infrastructura de producție, creșterea volumului de vânzări și optimizarea proceselor operaționale.
Programul de sprijin al micilor producători dispune de un buget total de 60 de milioane de lei, cu o perioadă de implementare de trei ani, din care 4,3 milioane de lei sunt alocați pentru anul 2024. Peste 100 de companii vor beneficia de aceste fonduri, facilitând astfel creșterea numărului de mici producători și dezvoltarea sectorului prelucrător, în special în zonele rurale.
2
Termen devansat pentru păstrarea numerelor de telefon la schimbarea furnizorului mobil în Insulele Canalului
77
Poliția din Republica Moldova extinde parteneriatul cu INTERPOL și introduce verificări biometrice în timp real la frontieră
03.03.2026
15:48
205
R. Moldova își consolidează poziția de hub energetic regional prin Coridorul Sudic de Gaze
03.03.2026
15:20
209
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
03.03.2026
15:09
436
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
03.03.2026
15:02
226
Bacalaureat 2026: 781 de candidați vor susține examenul în regim de externat, cu centre specializate stabilite de CNE
03.03.2026
14:58
198
Studiu Institutul Pasteur: expunerea controlată la microbi ar putea preveni alergiile respiratorii și astmul prin „memorie” imunitară în plămâni
288
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
432
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
330
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
72
Poliția din Republica Moldova extinde parteneriatul cu INTERPOL și introduce verificări biometrice în timp real la frontieră
03.03.2026
15:48
201
R. Moldova își consolidează poziția de hub energetic regional prin Coridorul Sudic de Gaze
03.03.2026
15:20
205
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
03.03.2026
15:09
432
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
03.03.2026
15:02
222
Bacalaureat 2026: 781 de candidați vor susține examenul în regim de externat, cu centre specializate stabilite de CNE
03.03.2026
14:58
197
Studiu Institutul Pasteur: expunerea controlată la microbi ar putea preveni alergiile respiratorii și astmul prin „memorie” imunitară în plămâni
288
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
432
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
330
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
347
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
459
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
501
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
413
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
445
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
517
Horoscopul zilei 03.03.2026
03.03.2026
03:07
816
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
609
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
664
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
01:56
608
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
981
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
692
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
2040
PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
708
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
702
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
706
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














