Germania, sprijin necondiționat pentru integrarea europeană a R. Moldova: „Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri ai R. Moldova în Uniunea Europeană”
1462
Germania va oferi sprijin necondiționat pentru procesul de reforme și parcursul european al R. Moldova, a dat astăzi asigurări șefa diplomației germane, Annalena Baerbock.
„În pofida condițiilor dificile, pe fundalul agresiunii ruse din Ucraina, Republica Moldova reușește să facă pași fermi pentru a accede în marea familie europeană și vă vom oferi sprijin necondiționat în acest deziderat”, a declarat ministra Afacerilor Externe a Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock, la întrevederea pe care a avut-o cu prim-ministrul Dorin Recean la Berlin, în marja Conferinței de Reconstrucție a Ucrainei.
Prim-ministrul Dorin Recean a reiterat că Republica Moldova este determinată să devină cât mai curând membru al UE, pentru că acest lucru „va garanta pacea, liniștea și prosperitatea statului nostru”. Agenda actuală de priorități a autorităților se axează pe reforma justiției, dezoligarhizare, combaterea dezinformării și asigurarea corectitudinii desfășurării alegerilor prezidențiale și a referendumului privind integrarea europeană.
„Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri ai republicii noastre în Uniunea Europeană și dialogul nostru este mai important ca niciodată, deoarece suntem uniți în sprijinul nostru puternic pentru Ucraina și abordăm în comun amenințările actuale la adresa păcii și stabilității regionale”, a spus prim-ministrul Dorin Recean, citat de un comunicat de presă al Guvernului.
Prim-ministrul a apreciat sprijinul continuu al Germaniei pentru Platforma de Parteneriat cu Moldova și rezultatele acestei colaborări. Următoarea conferință, a patra la număr, este planificată pentru luna septembrie 2024, la Chișinău.
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















