George Soros vorbește despre o NOUĂ CRIZĂ financiară globală
1703
Agerpres
Aprecierea dolarului şi fuga capitalurilor de pe pieţele emergente ar putea conduce la o nouă criză financiară „majoră", a declarat marţi miliardarul George Soros, care a avertizat totodată că Uniunea Europeană se confruntă cu o iminentă criză existenţială, transmite Bloomberg.
Abandonarea acordului nuclear cu Iranul şi distrugerea alianţei transatlantice dintre UE şi SUA „vor avea efecte negative asupra economiei europene şi vor provoca şi alte dislocări", inclusiv devalorizarea monedelor statelor emergente, a avertizat marţi George Soros într-un discurs pronunţat la reuniunea anuală a Consiliului european pentru relaţii internaţionale, un centru de reflexie cu sediul la Paris. „Am putea să ne îndreptăm spre o nouă criză financiară majoră", a spus Soros.
Avertismentul lui Soros vine într-un context în care randamentele pentru obligaţiunile italiene au crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, iar mari economii emergente precum Turcia şi Argentina au probleme în a rezolva consecinţele provocate de o inflaţie galopantă.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, George Soros a apreciat că Europa se confruntă cu o criză existenţială. „Tot ceea ce putea să meargă prost a mers prost", a spus miliardarul referindu-se la criza refugiaţilor şi politicile de austeritate care au adus la putere partidele populiste, precum şi la „dezintegrarea teritorială" exemplificată prin Brexit. „Nu mai este o figură de stil dintr-un discurs să spui că Europa este într-o criză existenţială, aceasta est cruda realitate", a spus George Soros.
Pentru a rezolva o parte din problemele cu care se confruntă Europa, Soros a propus un Plan Marshall pentru Africa în valoare de aproximativ 30 de miliarde de euro pe an, care ar urma să fie finanţat de UE. Potrivit lui Soros, acest plan destinat îmbunătăţirii educaţiei şi reducerii şomajului în Africa ar permite reducerea presiunilor migratorii pe continent, transmite Agerpres.
De asemenea, Soros a propus transformarea radicală a UE, inclusiv prin abandonarea clauzei care obligă statele membre să adere la zona euro. „Moneda euro are multe probleme nerezolvate şi acestea nu trebuie lăsate să distrugă Uniunea Europeană", a spus Soros. Acesta a adăugat că ideea unei „Europe cu mai multe viteze" în care toate ţările se îndreaptă spre o mai mare integrare ar trebui abandonată şi înlocuită cu ideea unei "Europe cu mai multe trasee" în care statele membre au mai multe alegeri la dispoziţie cu privire la direcţia lor politică şi economică.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.09.2026
16:27
04.09.2026
16:26
04.09.2026
16:20
04.09.2026
15:54
04.09.2026
15:42
04.09.2026
15:12
04.09.2026
14:47
04.09.2026
14:43
04.09.2026
14:28
04.09.2026
14:14
04.09.2026
14:13
04.09.2026
14:05
04.09.2026
14:01
04.09.2026
14:00
04.09.2026
13:55
04.09.2026
13:54
04.09.2026
13:54
04.09.2026
13:49
04.09.2026
13:43
04.09.2026
13:04
04.09.2026
12:54
04.09.2026
12:28
04.09.2026
12:14
04.09.2026
12:00
04.09.2026
11:51
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















