GALERIE FOTO // Oprirea cascadei Niagara din 1969 le-a dat o lecţie inginerilor: „Nimic nu scapă de moarte”.

Eforturile de a schimba cursul istoriei şi liniştea naturii au fost întotdeauna un motiv principal al civilizaţiei umane, timp de mai multe secole.

Fie că este vorba de intenţia de a stăpâni aerul prin inventarea avioanelor sau construcţia mega-structurilor, precum piramidele, sau oprind fluxul uneia dintre cele mai mari resurse de apă din lume - Cascada Niagara.

Cascada Niagara este compusă din Cascada Horseshoe şi Cascada Americană. Din cauza mai multor ani în care au fost înregistrate căderi de pietre în structura cascadei, între anii 1931 şi 1954, Cascada Americană s-a confruntat cu o eroziune, care, dacă nu ar fi fost împiedicată, ar fi dus la dispariţia permanentă a cascadei.

În urma protestelor publice pentru a salva Cascada Americană, Corpul de Inginerie al Armatei din Statele Unite (USACE) din regiunea Buffalo a fost delegat cu o imensă responsabilitate: drenarea Cascadei Americane pentru reparaţii.

Acceptând această provocare istorică, a fost construit un batardou, ce a durat 3 zile, în care s-au lucrat în două schimburi a câte 11 ore fiecare. Construcţia a tăiat fluxul cascadei care era de 60.000 de litri pe secundă, ajungând la o capacitate de 15.000 de litri pe secundă.

Acest efort gigantic, care a cuprins 1.264 de camioane care au transportat 27.800 de tone de nisip şi pământ, a fost efectuat pentru a umple batardoul. Ţevile utilizate aveau o lungime totală de 245 de metri şi aproximativ 16 cm diametru.

O altă descoperire care a ieşit la suprafaţă după proiectul de uscare a cascadei a fost cadavrul unei femei. Aceasta purta o bandă de aur, cu o inscripţie tragică pe interior „nu mă uita”.

Proiectul de drenaj a implicat şi mărunţirea rocilor Rochester Shale, această activitate a fost o preocupare majoră pentru geologii care au vrut să efectueze teste.

Testele au fost efectuate pentru a preveni continuarea eroziunii şi pentru a testa integritatea structurală a Cascadei Americane. După ce au planificat testele şi implementat eforturile, USACE a estimat că lucrările vor fi finalizate până în 1972.

Testele constau în analiza chimică a rocilor, inspecţii microscopice, precum şi o serie de alte teste au fost efectuate după acumularea unor cantităţi mari de date de inginerie, geologice şi alte informaţii.

După un efort enorm care a durat cinci ani, o Comisie Internaţională s-a întrunit în anul 1975 şi a concluzionat că 385.000 de tone de talus s-au acumulat în Cascada Americană, şi a avut ca rezultat scurtarea cascadei de la 30 de m la 14 metri, în timp ce adâncimea sedimentului a variat de la 8 metri la 15 metri adâncime.

De atunci s-a ajuns la concluzia că ar putea exista întotdeauna un anumit risc în ce priveşte eroziunea cascadei Niagara.

Potrivit Amusing Planet, lecţia pe care au învăţat-o inginerii după acesc proiect de drenaj a fost că totul are o durată de viaţă şi nimic nu scapă de moarte. Fie ca este vorba despre fiinţe în carne şi oase, precum sunt oameni, sau chiar un spectacol fără egal al naturii, cum ar fi Cascada Niagara.

Sursa: descopera.ro