Galerie FOTO // Micuţa Cleopatra Stratan s-a făcut mare! E de NERECUNOSCUT!
4610
La doar trei anișori, Cleopatra scotea hituri pe bandă rulantă, avea sute de mii de fani și câștiga milioane de euro. Acum, micuța s-a transformat într-o adevarată domnișoara. Are 13 ani, se ocupa de școală și cânta pe marile scene ale lumii, scrie fanatik.ro.
ÎIn 2006 făcea furori cu piesa „Ghiță”, pe care o transformă într-un hit național. Pe atunci Cleopatra Stratan avea doar trei ani, era iubită de milioane de români de pe ambele maluri ale Prutului, avea o mulțime de concerte, era imaginea mai multor firme și scotea o păpușă pe care o vindea în zeci de mii de exemplare, reușind imposibilul: să câștige în doar doi ani peste un million de euro.
Astăzi, Cleopatra s-a transformat într-o adevarată domnișoară, are 13 ani, este frumoasă foc și nu a mai scos de câțiva ani un hit.
Ca orice parinte care își îndurmă copilul în viață, tatăl micuței, Pavel Stratan, a lăsat-o să iasă din lumina reflectoarelor și să se concentreze pe școală, iar asta i-a stirbit mult din notorietate și popularitate. Chiar dacă a disparut din lumina reflectoarelor din România, puțini sunt cei care știu că puștoaica nu a lăsat baltă muzica.
Ea înregistreaza piese, merge la ore de canto și sustine concerte în diferite orașe mari ale lumii. „Cleo nu are cum să renunțe la muzică pentru că asta este viața ei, pasiunea ei, ceea ce știe să facă cel mai bine. Am retras-o din muzică în toți acești ani pentru că am vrut să crească precum un copil normal, să se ocupe de școală. Fiica mea este un copil eminent. Are concerte, însă nu în țară. A cântat în America, în Europa, pe scene mari. Este suficient momentan, nu vreau să o epuizez și nu vreau nici să ignore școala. Sunt sigur că nu peste mult timp va recuceri și publicul din România, care a adorat-o cândva. Cleo este o fată isteață, descurcăreață, foarte inteligentă și amuzantă. Sunt mândru că este fiica mea”, a declarat Pavel Stratan.
Galeria foto o vedeți AICI
16.03.2018
08:02
07.12.2017
19:01
30.11.2017
09:02
28.09.2017
08:01
07.12.2015
12:29
12.06.2015
14:01
18.11.2014
14:28
27.09.2014
16:00
20.05.2014
15:12
23.04.2013
13:21
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”




















