GALERIE FOTO // Maia Sandu, la ÎNĂLȚIME. Șefa statului a urcat pe acoperișul Circului din Chișinău, care a fost reparat cu peste 2 000 000 de euro oferiți de UE
1900
Cupola și acoperișul Circului din Chișinău au fost reparate capital grație Uniunii Europene, care a alocat peste 2 000 000 de euro pentru aceste lucrări. Obiectivul a fost inspectat astăzi de președinta Maia Sandu și șeful Delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks.
„Mi-a părut bine să revin, azi, la Circul din Chișinău, unde a fost finalizată prima etapă de restaurare. Pentru mulți dintre noi, circul înseamnă magie și bucuria copilăriei și ne-am dori foarte mult ca și copiii de azi să se poată bucura de spectacole. Din 1982, când a fost construită, această clădire a fost pentru chișinăueni și un motiv de mândrie, pentru că era o adevărată capodoperă arhitecturală”, a declarat Maia Sandu, după ce a urcat pe acoperișul clădirii.
Potrivit șefei statului, sprijinul financiar de peste 2 000 000 de euro a fost oferit de UE pentru lucrări urgente, astfel încât clădirea să nu degradeze total.
„Mai multă vreme ușile circului au fost închise, dar în ultimii ani, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, am reușit să facem primul pas spre a le redeschide. Suntem recunoscători Uniunii Europene, care a asigurat cei peste 2 000 000 de euro pentru lucrările urgente - reparația cupolei și acoperișului și consolidarea pereților-cortină - și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru realizarea lor. Așteptăm cu nerăbdare ziua în care această clădire va străluci, din nou, în inima capitalei și în inimile celor mici”, a adăugat Maia Sandu.
Menționăm că pentru reparația capitală a Circului din Chișinău este nevoie de 11 000 000 de euro.






28.11.2017
20:30
02.09.2015
10:45
23.08.2014
14:02
02.06.2014
11:38
25.05.2014
17:43
25.04.2014
15:40
11.01.2014
15:37
01.01.2014
09:52
28.09.2026
15:31
28.09.2026
14:49
28.09.2026
14:49
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
12:54
28.09.2026
12:44
28.09.2026
12:33
28.09.2026
12:27
28.09.2026
12:05
28.09.2026
11:39
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
10:03
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















