Gabriel Garcia Marquez a avut o fiică pe nume Indira dintr-o relaţie extraconjugală cu o ziaristă
2559
Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez (1927-2014), laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1982, a avut o fiică pe nume Indira dintr-o relaţie extraconjugală cu ziarista şi scriitoarea mexicană Susana Cato, fiică a cărei existenţă, necunoscută până acum, a fost confirmată luni pentru EFE de rude şi prieteni ai scriitorului.
Tânăra are circa 30 de ani şi a fost „cel mai sfânt şi mai bine păstrat secret al lui Garcia Marquez'', potrivit jurnalistului Gustavo Tatis Guerra, care a dezvăluit informaţia într-un articol publicat în cotidianul columbian El Universal, din Cartagena de Indias.
Gabriel Eligio Torres Garcia, nepot al scriitorului, a confirmat pentru EFE că Indira Cato este vara sa, despre a cărei existenţă circulau doar zvonuri printre cei mai apropiaţi prieteni ai autorului romanului „Un veac de singurătate'', care a murit la 17 aprilie 2014 în Ciudad de Mexico, la vârsta de 87 de ani.
„Ea este cam timidă, în fapt a existat un proces destul de lent de apropiere a ei de restul familiei; dar da, comunicăm cu Indira, avem relaţii foarte bune'', a declarat Torres Garcia, autor al cărţii „Casa familiei Garcia Marquez''.
Tânăra a primit numele de Indira ca omagiu la adresa fostei şefe a guvernului Indiei, Indira Gandhi, care se împrietenise cu Garcia Marquez în timpul unei călătorii pe care cel supranumit Gabo a făcut-o la New Delhi în 1983 pentru a-l însoţi pe fostul lider cubanez Fidel Castro la un summit al Mişcării Ţărilor Nealiniate.
Indira Cato poartă numele de familie al mamei sale, dat fiind că Susana Cato a fost cea care „a luat decizia de a nu-l folosi ca nume de familie şi pe cel de Garcia Marquez'', mai spune Gabriel Eligio Torres Garcia.
Gabriel Garcia Marquez a avut doi fii, Rodrigo şi Gonzalo, cu soţia sa Mercedes Barcha, care a încetat din viaţă tot în Ciudad de Mexico, în septembrie 2020, şi, potrivit lui Tatis, rudele şi prietenii scriitorului au păstrat ani la rând secretul privind existenţa Indirei „din respect pentru Mercedes Barcha şi loialitate faţă de Gabo''.
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















