FOTO, VIDEO // Pompierii din R. Moldova au STINS 59 de focare în prima lor zi de misiune în Grecia
3390
IGSU
Pompierii din R. Moldova, care au început de miercuri să stingă incendiile de pe insula Evia din Grecia, au reușit în prima zi să anihileze 59 de focare de ardere.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că salvatorii au efectuat primele misiuni de stingere pe suprafețe dificile, în comun cu pompierii din România.

Pe parcursul a 24 de ore de intervenție, salvatorii moldoveni au reușit să stingă șapte hectare de teren ars de pe coastele munților.
Potrivit informațiilor oferite de ofițerii bazei operaționale, accesul către focare este foarte dificil, iar în unele zone pompierii nu pot ajunge cu tehnică de intervenție din dotare, folosind mijloace de primă intervenție specializată.
Șeful IGSU, general-maiorul Mihail Harabagiu, a reușit să comunice cu pompierii detașați în Grecia prin intermediul unei conferințe video, subliniind importanța misiunilor întreprinse și mulțumindu-le pentru volumul de acțiuni realizat în primele ore de misiune.

Totodată, Mihail Harabagiu a remarcat importanța conlucrării cu colegii români și sprijinul acestora, având în vedere echipele mixte de pompieri create pentru intervenții.
Amintim că cei 25 de salvatori detașați în statul elen lucrează în două ture și vor interveni pe parcursul mai multor zile pentru lichidarea focarelor de pădure devastatoare în Grecia.
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















