TERIFIANT // Un bărbat s-a „PRĂJIT” pe interior după ce a luat „fat burners” (FOTO)
2446
prosport.ro Cazul înspăimântător al unui culturist amator din Marea Britanie „prăjit“ pe interior după ce s-a îndopat cu aşa-numitele „fat burners”. Presa din Marea Britanie a popularizat zilele trecute păţania lui Lewis Brown, un bărbat de 25 de ani care, obsedat de felul în care arată, a ajuns în pragul morţii după ce a consumat aşa-numitele „fat burners“, pilule care promit să elimine repede ţesutul adipos.
Medicii l-au „stins“ într-o cadă cu gheaţă
Nemulţumit de faptul că, deşi mergea zilnic la sală, corpul său nu se modela suficient de rapid şi de mult, Lewis a început să consume mai întâi steroizi, apoi, astă-vară, a trecut la nişte pastile pe care producătorul le prezenta drept ideale pentru cei care vor să „ardă“ mai rapid grăsimea.
Numai că lucrurile au scăpat de sub control şi britanicul s-a „prăjit“ de tot pe interior, aşa cum au remarcat jurnaliştii de la „The Sun“ care i-au prezentat cazul. Temperatura corpului a urcat până la aproape 42 de grade Celsius, culturistul amator a fost internat de urgenţă în spital şi doctorii au improvizat o soluţie, introducându-l pe pacient într-o cadă cu gheaţă.

Lewis, care merge la sală zilnic încă de la 20 de ani, s-a zbătut o perioadă între viaţă şi moarte, iar jurnaliştii de la The Sun menţionează că, la un moment dat, medicii îşi pierduseră speranţa de a-l salva şi au chemat familia la căpătâiul bolnavului, pentru a-şi lua adio. În cele din urmă, după zile de incertitudine şi chinuri groaznice, sportivul amator – care este şi tatăl unui copil – a supravieţuit, însă doctorii au fost nevoiţi să-i amputeze musculatura de la una din gambe, deoarece muşchii, suprasolicitaţi, începuseră să moară.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.08.2026
13:52
10.08.2026
13:10
10.08.2026
13:06
10.08.2026
12:54
10.08.2026
12:44
10.08.2026
12:43
10.08.2026
11:49
10.08.2026
11:46
10.08.2026
11:44
10.08.2026
11:39
10.08.2026
10:54
10.08.2026
10:51
10.08.2026
10:25
10.08.2026
10:00
10.08.2026
09:28
10.08.2026
08:58
10.08.2026
08:42
10.08.2026
08:28
10.08.2026
06:40
10.08.2026
01:10
10.08.2026
00:57
10.08.2026
00:08
09.08.2026
23:57
09.08.2026
23:52
09.08.2026
22:29
Horoscopul zilei 10.08.2026
Contrabandă cu un milion de țigarete în sudul țării: bani, mașină și tehnică de calcul, confiscate de PCCOCS și Serviciul Vamal
Consumatorii își pot apăra drepturile online: noul modul „Protecția consumatorului” lansat pe edemocratie.gov.md
Atac ucrainean cu drone lovește rafinăria TANECO din Nijnekamsk: 13 morți și zeci de răniți în Tatarstan
















