FOTO // Mașinile lui Mircea Snegur și Petru Lucinschi, parcate în fața Parlamentului
2818
Automobilele cu care au circulat Mircea Snegur și de Petru Lucinschi, ex-președinți ai Parlamentului de la Chișinău, una fabricată acum 44 de ani și alta - acum 32 de ani, au fost parcate în fața sediului Legislativului.
Limuzina „Gaz-14” produsă în anul 1977 și un „ZIL 41047” fabricat în 1989 pot fi vizitate de toți doritorii pe parcursul zilei de astăzi, în contextul Zilei Internaționale a Muzeelor.
Aceste automobile de epocă sunt păstrate în garajul Parlamentului.

Tot astăzi, Muzeul Parlamentului Republicii Moldova organizează mai multe activități de informare a publicului despre istoria Legislativului, inclusiv în regim online.
Este vorba despre lansarea unor tururi ghidate virtuale care cuprind imagini video și foto, descrieri detaliate ale celor mai importante săli din cadrul clădirii Parlamentului, exponatelor din muzeu, prezentate în contextul unor evenimente istorice sau politice.
Menționăm că Muzeul Parlamentului Republicii Moldova a fost creat la 23 mai anul 2017. Expoziția de inaugurare a Muzeului Parlamentului a adunat împreună deputați din primul Parlament, ambasadori, tineri și deputați și a început cu o modestă expoziție de fotografie și documente adoptate de Sfatul Țării.
Actualmente, aici se păstrează peste 30 de tablouri, 87 de suvenire, numeroase documente istorice, aproape 90 de cărți și circa 180 de fotografii. În acest an, Muzeul Parlamentului a fost completat cu circa 500 de copii ale documentelor oferite de Arhiva Națională a Republicii Moldova, care reprezintă o retrospectivă a parlamentarismului în timpul Sfatului Țării.
251
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
399
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
428
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
588
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
607
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
725
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
657
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
842
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
676
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
730
Horoscopul zilei 21.03.2026
217
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
370
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
423
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
581
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
602
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
719
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
651
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
834
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
673
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
725
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
835
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
891
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
832
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
754
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
809
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
825
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
859
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
805
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
759
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
773
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
920
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
849
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
695
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
857
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
943
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














