FOTO // Locuri SPECTACULOASE din România pe care nu le-ai VIZITAT
9865
sursa: one.ro Dacă nu ştii încă unde să pleci în vacanţă în această vară, ce zici de un altfel de tur al României? Un tur care să includă locuri spectaculoase, dar mai puţin cunoscute din Ţară.
Ce îţi propunem? Minunăţiile ascunse ale României, de la forme de relief unice în lume, până la monumente şi lăcaşe de cult.
În ciuda infrastructurii şi a problemelor din turism, România se poate transforma oricând, potrivit one.ro, într-o destinaţie perfectă pentru a-ţi petrece vacanţa. Descoperă câteva destinaţii spectaculoase pe care încă, poate, nu le-ai vizitat!
Cascada Bigăr

Se află pe teritoriul comunei Bozovici din judeţul Caraş-Severin, chiar la marginea Drumului Naţional 57B. Anul trecut, celebra publicaţie „Huffington Post” scria despre Cascada Bigar din Caraș-Severin că este un loc unic în lume, parcă desprins din basmele Disney. Americanii au fost atât de încântaţi de ea, încât i-au dedicat pagini întregi şi au declarat-o una dintre cele mai frumoase cascade de pe planetă.
Castelul Fermecat

A fost ridicat în apropierea Podului Suspendat din Parcul Romanescu, la scurt timp după inaugrarea acestuia. În anii comunismului, clădirea a fost transformată în restaurant, iar dupa Revoluţie a funcţionat ca un bar. Construit în stil romantic, Castelul are o suprafaţă de aproape 110 metri pătrati şi a reprezentat cândva un punct de reper pentru craioveni şi turişti. Ruinele Castelului au devenit între timp obiectiv turistic.
Statuia lui Decebal de pe Dunăre

Chipul regelui dac Decebal este un basorelief înalt de 55 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localităţile Eşelniţa şi Dubova, în apropiere de oraşul Orşova, România. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Dacie,i şi este sculptat într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Omul de afaceri şi istoricul protocronist Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat şi finanţat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994-2004.
Grădina Zmeilor

Este o arie protejată de interes naţional ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervaţie naturală de tip geologic şi peisagistic), situată în judeţul Sălaj, pe teritoriul administrativ al comunei.
Lacul cu vârtej

Lacul Vida sau Lacul cu vârtej (judeţul Bihor) Denumit şi „Minunea ascunsă a Bihorului. Se deosebeşte prin culoarea aproape ireală a apei, dar şi prin faptul că în mijlocul său este amenajat un deversor, care creează impresia unui imens vârtej spectaculos. Este un lac de acumulare, construit în 1967, pentru minele care extrăgeau bauxită, pe cursurile râurilor Vida şi Topliţa, în comuna bihoreană Dobreşti.
Podul lui Dumnezeu

Podul natural (judeţul Caraş Severin), traversat de drumul judeţean Baia de Aramă – Drobeta-Turnu Severin, este al doilea ca mărime din Europa şi singurul pe care se poate circula. Formaţiunea are 30 de metri lungime, 13 metri lăţime, 22 de metri înălţime şi 9 metri grosime. Iar în apropiere se află două lacuri: Zătonul Mare şi Zătonul Mic.
Tunelul Iubirii „Tunelul Iubirii”

Este situat pe calea ferată Caransebeş - Băuţar, între localităţile Obreja şi Glimboca și a fost descoperit întâmplător de doi fotografi amatori.
24.02.2025
10:38
2540
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4511
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21506
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4305
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2747
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8650
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6164
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6831
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4162
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5819
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2388
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
06.04.2026
16:30
0
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
174
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
192
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
305
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
386
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
445
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
490
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
502
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
987
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
927
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1048
Horoscopul zilei 05.04.2026
1178
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1046
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1479
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1144
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1102
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1113
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1239
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1449
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1330
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1218
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1309
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1419
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1714
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1127
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














