FOTO // Ilan Șor, la concertul de Ziua Îndrăgostiților: „Orheiul este orașul iubirii și al dragostei”
1002
Atmosferă plină de iubire și voie bună a fost în 14 februarie, la Orhei, acolo unde zeci de iubiți s-au reunit ca să sărbătorească Ziua Îndrăgostiților. În Parcul Ivanos din municipiu a avut loc un concert de excepție. MC Mike a susținut un Love Party, iar Bandul „Priza” a cântat iubirea. De asemenea, au fost organizate concursuri și au fost împărțite daruri. Organizatorii, în frunte cu echipa lui Ilan Șor, au pregătit mai multe surprize pentru îndrăgostiți, se arată într-un comunicat d presă al Partidului „ȘOR”. Printre acestea se numără și instalarea unei inimi imense pe care iubiții pot agăța lacătele iubirii. Primul cuplu care și-a încuiat pe veci iubirea este format din primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu, și soția sa, Svetlana.
Orheienii care au participat la concert au fost felicitați de către autoritățile locale și de deputați ai Partidului „ȘOR”, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților. Și primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor, deputatul și liderul formațiunii, le-a transmis celor prezenți la evenimentul festiv mesaje de felicitare de pe un ecran imens. Mai exact, Ilan Șor a menționat că tot ceea ce a construit în municipiul Orhei și nu numai, a făcut-o din dragoste. În context, Orhei a fost declarat „Orașul Dragostei”.
„Dragostea unul față de altul, dragostea față de părinți, dragostea față de copii, față de tot ce este frumos să vă însoțească mereu. Și astăzi trebuie să recunoaștem sincer că Orheiul este orașul iubirii și al dragostei”, a declarat Ilan Șor.
La rândul său, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, i-a mulțumit lui Ilan Șor pentru suport și le-a amintit oamenilor că în 14 februarie se sărbătorește și ziua de naștere a lui Grigore Vieru, poetul care a scris cele mai frumoase poezii despre mamă, femeie, popor, pământul natal și despre tot ceea ce este frumos și sfânt.
„Azi e și ziua de naștere a regretatului poet Grigore Vieru, cel care a cântat în versuri dragostea față de mamă și Patrie. Noi trebuie să purtăm această dragoste în inimile noastre. Noi, cei din echipa lui Ilan Șor, vă felicităm și vă dorim ca să păstrați în inimi căldura dragostei”, a menționat primarul Verejanu.
Cu un mesaj de felicitare a venit și deputatul Marina Tauber, vicepreședintele Partidului „ȘOR”. Ea amintit că acest eveniment frumos a fost organizat cu respectarea regulilor de protecție împotriva COVID-19. „Acest eveniment minunat a fost organizat cu dragoste de echipa lui Ilan Șor. Liderul nostru Ilan Șor vă iubește, iar inima lui vă aparține. Acest sentiment al dragostei a fost, este și va fi mereu prezent în orașul și raionul nostru drag, în echipa noastră. Vă îndemn să păstrați distanța, dar să rămâneți aproape în numele iubirii!”, a spus Tauber.
Iar deputatul Partidului „ȘOR” și vicepreședintele Parlamentului Vladimir Vitiuc, care este și vicepreședintele formațiunii „ȘOR” a afirmat următoarele: „Dragostea și iubirea este începutul tuturor lucrurilor bune. Fără de aceste sentimente nu ar exista nimic pe pământ. Tot ce a făcut Ilan Șor aici, la Orhei, a fost făcut cu dragoste”, a menționat Vitiuc.
De asemenea, vicepreședintele raionului Orhei, Tatiana Platon, a menționat că dragostea ne face să vedem lucrurile mai frumos, să fim mai buni. „Vă doresc ca acest sentiment să nu dispară din inimile voastre și să dăruim cât mai multă iubire”, a menționat Tatiana Platon.
Și deputatul Partidului „ȘOR”, Igor Himici, i-a felicitat pe orheieni cu ocazia Zilei Îndrăgostiților. „Este sărbătoare în care ne spunem cuvinte fundamentale: „Te iubesc!”. Numai iubind putem continua faptele bune începute la Orhei de liderul nostru, Ilan Șor. Tot ceea ce facem la Orhei, facem cu o imensă iubire și respect pentru voi”, a menționat Himici.
La evenimentul festiv de la Orhei, a fost inaugurată o inimă uriașă, denumită „Inima dragostei”, pe care cuplurile de îndrăgostiți vor putea agăța lacătul iubirii. Zeci de lacăte ale iubirii au fost lăsate, aseară, pe „Inima dragostei” din parcul Ivanos.
Totodată, au fost organizate mai multe concursuri cu premii pentru tineri și cupluri de îndrăgostiți și au fost împărțite daruri.
17.12.2025
07:05
157
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
465
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
599
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
469
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
482
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
523
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
616
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
619
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
523
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
600
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
17.12.2025
07:05
52
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
457
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
594
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
468
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
481
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
521
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
615
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
618
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
521
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
599
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
519
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
650
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
515
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
555
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
520
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
552
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
531
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
583
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
653
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
633
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
575
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
684
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
581
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
544
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
706
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40















Inapoi














