FOTO // Echipa Partidului „ȘOR” a construit un Oficiul al MEDICILOR de familie în raionul Orhei: „Satul are VIITOR datorită unui asemenea oficiu”
1407
Un alt proiect ambițios, care oferă perspectivă clară de viitor, a fost implementat în satul Neculăieuca, raionul Orhei, de către echipa lui Ilan Șor. Oficiul medicilor de familie, din această localitate, s-a mutat la casă nouă. Mai exact, punctul medical a fost amenajat, cu intrare separată, la parterul Complexului educațional Gimnaziul-Grădiniță la Neculăieuca, dat în exploatare recent, informează Partidul „ȘOR”, prin intermediul unui comunicat de presă.
În satul Neculăieuca locuiesc peste 1 200 de oameni, iar până de curând Oficiul medicilor de familie din localitate era situat într-o clădire veche, deteriorată, încălzită cu sobe. Nu exista nici sistem de canalizare. Acum, situația de la acest centru s-a schimbat radical.
„Este foarte frumos, curat, clădirea este nouă, sunt toate comoditățile. Înainte era frig, pereții crăpați”, a spus o locuitoare a satului Neculăieuca.
O altă localnică a satului Neculăieuca a afirmat că, până recent, pacienții erau nevoiți să înghețe pe holurile instituției medicale. „E de o plăcere să ai parte de astfel de condiții. Satul are viitor datorită unui asemenea oficiu”, a spus femeia.
La Oficiul medicilor de familie din cadrul Centrului de sănătate Isacova activează două asistente medicale și o infirmieră. De două ori pe săptămână, pacienții din Neculăieuca sunt examinați de către medicii de familie de la Centrul de sănătate din satul Isacova. Alexei Ciumac este unul dintre medicii de familie și șef al Centrului de sănătate Isacova, care, două ori pe săptămână, face naveta în satul Neculăieuca, pentru a deservi pacienții din această localitate. Alexei Ciumac salută faptul că își poate face meseria în condiții decente.
„Până nu demult, clădirea destinată Oficiului medicilor de familie era avariată, de ani de zile nu au mai fost efectuate lucrări de reparație. Acum totul e altfel, clădirea este nouă, tehnica - modernă, avem centrală termică, apă caldă, toate condițiile. Starea de sănătate a pacienților se îmbunătățește mai rapid datorită condițiilor decente în care sunt tratați”, a adăugat medicul Alexei Ciumac.
Asistenta medicală din satul Neculăieuca, Ariadna Moraru, a menționat că, datorită amenajării unui nou Oficiu al medicilor de familie, pacienții sunt mai preocupați de propria sănătate și dornici de a vizita medicii mai des. „Acum ne este mai ușor să lucrăm, este mai cald, mai luminos, mai bine, mai comod. Sperăm că vom putea acorda mai rapid primul ajutor medical, datorită echipamentelor medicale pe care le avem”, a menționat asistenta medicală din satul Neculăieuca.
La rândul său, primarul satului Neculăieuca, din partea Partidului „ȘOR”, Violeta Bîscal, i-a felicitat pe consăteni că, de acum încolo, vor beneficia de servicii medicale de calitate. De asemenea, vicepreședintele raionului Orhei, responsabil de domeniul educației, Irina Bogaciuc, și vicepreședintele raionului Orhei, responsabil de buget și finanțe, Marina Cravcenco, au spus că toate proiectele implementate demonstrează că echipa Partidului „ȘOR” lucrează pentru oameni.
Potrivit președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, astfel de proiecte dau o perspectivă clară satelor noastre. „Eu am un sentiment aparte, de bucurie, că am reușit să realizăm acest proiect. Oficiul medicilor de familie este o necesitate. Fiecare localitate trebuie să aibă un oficiu al medicilor de familie, pentru că aici trăiesc copii, oameni în vârstă”, a menționat Dinu Țurcanu.
Prezentă la evenimentul de inaugurare a noului sediu dedicat medicilor de familie, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a declarat că formațiunea lui Ilan Șor nu face decât să-și îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală și nu numai. „Suntem încântați de ceea ce se întâmplă în raionul Orhei, datorită muncii și eforturilor Consiliului Raional Orhei, primarilor și, desigur, suportului președintelui nostru, Ilan Șor. Ceea ce facem noi aici, întra-adevăr, schimbă viața oamenilor. De azi înainte, locuitorii satului Neculăieuca vor beneficia de servicii medicale de calitate, care sunt vitale, mai ales pe timp de pandemie. Recunoaștem, este cam complicat, avem doar șase deputați în Parlament și nu putem face toate lucrurile pe care le-am planificat, dar vom face tot posibilul ca toate satele din raionului Orhei să aibă un trai decent”, a dat asigurări Marina Tauber.
În context, liderul Partidului „ȘOR” deputatul Ilan Șor a scris pe canalul său de Telegram. „De pe urma acestui proiect, atât cadrele medicale, cât și pacienții au de câștigat. Medicii au posibilitatea să-și facă meseria în condiții decente, iar localnicii – săbeneficieze de servicii medicale de calitate. Astfel de proiecte, care oferă perspectivă clară de viitor, nu pot fi implementate fără muncă, eforturi comune și încredere reciprocă”, a menționat Ilan Șor.
La Neculăieuca, Partidul „ȘOR” a realizat mai multe proiecte de infrastructură și de educație. Printre acestea se numără proiectul privind iluminatul stradal și amenajarea unui teren de joacă pentru copii. Totodată, grădinița și gimnaziul au fost incluse în sistemul de catering de alimentare a copiilor.
18.04.2026
02:42
422
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
439
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
460
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
507
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
528
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
521
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
588
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
623
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
578
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
580
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
18.04.2026
02:42
386
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
414
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
444
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
492
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
514
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
504
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
572
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
610
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
565
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
566
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1155
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
907
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
762
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
792
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
774
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
796
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
718
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
954
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
757
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
745
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
886
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
895
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
912
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
787
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
783
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39







Inapoi














