20:06:53 16.12.2025
Stiri

FOTO // Cum arată astăzi diriginta Maiei Sandu și ce spune despre fosta ei elevă

Social 04.02.2016 18:03 Vizualizări13415
FOTO // Cum arată astăzi diriginta Maiei Sandu și ce spune despre fosta ei elevă

Deși are o vârstă înaintată, Evdochia Brașoveanu, fosta dirigintă a ex-ministrei Educației, Maia Sandu, mai predă și astăzi elevilor de la Liceul teoretic „Diomid Gherman” din satul Risipeni, raionul Fălești.

Profesoara, pe care am găsit-o în sala de clasă în care a învățat și Maia Sandu, își amintește foarte bine de eleva care ulterior a lansat cea mai răsunătoare reformă în sistemul de învățământ.

Fiind apropiată familiei fostei ministre, Evdochia Brașoveanu, profesoară de istorie, își amintește că actuala politiciană era combativă și în școală. „Ea este firavă doar la înfățișare. Dar, de fapt, a știut mereu să își impună punctul de vedere. A absolvit liceul cu medalie de argint. A avut doar o notă de patru (în sistemul vechi de notare, echivalent cu nota nouă – n.r.), la limba moldovenească, cum se numea pe atunci. Mulți ziceau că nu va face față atunci când a fost numită ministră a Educației, pentru că nu e din sistem, dar eu știam că are suficientă ambiție, în plus, mama Maiei este profesoară și îi erau cunoscute problemele sistemului”, spune profesoara.

Potrivit ei, Maia Sandu îi seamănă întru totul la caracter tatălui ei, un om respectat de comunitate pentru realizările obținute.

Citiți în ediția de mâine a Ziarului NAȚIONAL un reportaj din satul de baștină al Maiei Sandu din care veți afla cine sunt părinții fostei ministre, ce își amintesc sătenii despre ea și ce părere au ei despre proiectul politic pe care Maia Sandu intenționează să îl lanseze.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 521 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte