FOTO // Cum arată COMPLEXUL de lux în care a avut loc summitul G7
1701
sursa: mediafax.ro
Liderii celor mai puternice şapte economii ale lumii s-au întrunit, duminică, într-o staţiune montană din landul Bavaria, pentru a dezbate unele dintre cele mai arzătoare subiecte politice şi economice, în cadrul summitului G7.
Reuniunea din acest an se desfăşoară, potrivit mediafax.ro, la Castelul Elmau, transformat într-un complex de lux, aflat în staţiunea Garmisch-Partenkirchen din apropierea oraşului Elmau (Bavaria) şi a frontierei cu Austria.
Schloss Elmau Retreat a fost deschis în luna martie a acestui an, la circa opt ani de la reconstrucţia şi extinderea Castelului Elmau. Pe lângă cele 47 de camere, complexul include, între altele, trei restaurante, o librărie şi un centru Spa.
Conform presei americane, organizarea summitului G7 din acest an a costat 150 de milioane de euro.
Reuniunea s-a desfăşurat între 7 şi 8 Iunie şi a adus la un loc şefi de stat şi de guvern din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA.
Rusia a fost exclusă din grupul ţărilor puternic industrializate în 2014, după anexarea regiunii ucrainene Crimeea.
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
16.01.2020
07:30
16.12.2019
17:19
14.09.2019
11:30
13.09.2019
14:16
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















