FOTO // Condiții europene pentru elevii și profesori de la Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova. UE a investit peste 60 de MILIOANE de lei pentru eficientizarea energetică a instituției de învățământ
2873
Grație suportului Uniunii Europene, 606 elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova beneficiază de condiții de studiu îmbunătățite.
La Leova a avut loc, la finele săptămânii trecute, inaugurarea proiectului finanțat de UE privind sporirea eficienței energetice a instituției. În rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie la liceu s-a redus cu circa 700 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu circa 249,2 tone.
Prezenta la ceremonia de inaugurare, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat că UE înseamnă școli frumoase, înseamnă poduri, drumuri.
„UE mai înseamnă încă ceva care e greu de palpat, dar e foarte important: pace. Înseamnă respect față de om, înseamnă libertatea de a spune opinia, de a trăi liber, de a te realiza. Asta ne dorim noi, nu doar să avem drumuri și școli frumoase, dar să ne putem să ne realizăm”, a declarat Grosu.
Șeful Delegației UE în R. Moldova, Jānis Mažeiks, a menționat că Uniunea Europeană investește într-un viitor mai bun al R. Moldova.
„Este o realizare semnificativă, deoarece a investi în tineri înseamnă a investi într-un viitor mai bun pentru R. Moldova. UE a contribuit cu circa patruzeci de milioane de euro pentru a sprijini accesul la serviciile publice locale pentru cetățenii din R. Moldova, iar lucrările de renovare a Liceului „Constantin Spătaru” reprezintă un exemplu remarcabil al modului în care putem economisi energia datorită investițiilor în panouri solare, izolație îmbunătățită, schimbarea ferestrelor, un sistem mai bun de încălzire și ventilație”, a declarat oficialul european.
Ambasadoarea Germaniei în R. Moldova, Margret Uebber, a remarcat faptul că rezultatele acestui proiect reprezintă cooperarea strânsă și eficientă dintre UE, Germania și R. Moldova, împreună cu structurile locale de dezvoltare regională.
„Proiectul a fost însoțit de măsuri de dezvoltare a capacităților și de management al energiei susținute de guvernul german. Sunt sigură că va ajuta la crearea unui mediu mai bun și benefic pentru generații de elevi”, a spus ambasadoarea.
Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” a fost renovat și eficientizat energetic în urma realizării a 15 măsuri investiționale. Astfel, a fost termoizolată anvelopa clădirii (11.476 mp), clădirea a fost asigurată cu energie regenerabilă prin instalarea a 35 bucăți de panouri fotovoltaice, liceul și terenul aferent au fost iluminate (17 piloni și corpuri de iluminat de 32W).
Încăperile liceului au fost asigurate cu sisteme de ventilare și antiincendiu și inventar sanitar, a fost construită o cale de acces pentru persoanele cu necesități speciale, bucătăria instituției a fost modernizată și dotată cu echipament tehnic.
Valoarea totală a proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Constantin Spătaru” constituie aproximativ 62,28 de milioane de lei, din care 60,48 de milioane de lei reprezintă finanțarea UE și 1,8 milioane de lei – cofinanțarea din partea Consiliului Raional Leova și a Primăriei Leova.
16.08.2026
07:24
16.08.2026
06:30
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
16.08.2026
00:42
16.08.2026
00:37
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
16.08.2026
07:36
16.08.2026
07:24
16.08.2026
07:05
16.08.2026
06:30
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
16.08.2026
00:42
16.08.2026
00:37
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
15.08.2026
19:39
15.08.2026
18:21
15.08.2026
18:07
15.08.2026
17:04
15.08.2026
16:49
15.08.2026
16:41
15.08.2026
15:55
15.08.2026
15:40
15.08.2026
14:31
15.08.2026
13:51
15.08.2026
13:45
15.08.2026
13:34
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington















