VIDEO // Cine sunt politicienii din R. Moldova care au venit la Ambasada Rusiei să sărbătorească cu vin și VODKA ziua națională a statului AGRESOR. Tauber: „Războiul a fost inițiat de Ucraina, SUA și UE”. Vasile Bolea, acuzat că pipăie jurnaliste
4125
Zeci de politicieni proruși din R. Moldova, dar și din stânga Nistrului și-au făcut astăzi apariția la Ambasada Rusiei din Chișinău, pentru a sărbători ziua naționala a statului care a invadat militar Ucraina pe 24 februarie 2022. Proaspăt întoarsă din Federația Rusă, deputata Marina Tauber, apropiată condamnatului Ilan Șor, a afirmat în fața Ambasadei Moscobei că Rusia ar fi un stat „pașnic” și că războiul din Ucraina ar fi fost declanșat de Kiev, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
Printre primii ajunși la recepția organizată de Ambasada Rusiei a fost deputatul Alexandr Nesterovschi, cercetat penal pentru finanțarea ilegală a unui partid politic. Acesta a vorbit doar în rusă și a justificat acțiunile Rusiei în Ucraina.
Pe rând, în sediul misiunii diplomatice au intrat Vasile Tarlev, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, dar și deputații fostului Partid „Șor”, Reghina Apostolova, Denis Ulanov, Vadim Fotescu și Marina Tauber.
Tauber a venit la recepție având atârnată în piept medalia „Ordinul Prieteniei”, care i-a fost acordată recent de Vladimir Putin.
„Nu cred că Rusia este un stat agresor. În Ucraina se întâmplă ce s-a întâmplat și în alte state. Totul a pornit la ordinul SUA. Este o sărbătoare importantă pentru mine (ziua națională a Rusiei n.r.), pentru că avem o relație de prietenie. Peste 50 la sută din populația R. Moldova susține această prietenie”, a spus Tauber.
Întrebată dacă, în calitate de deputat, va cere retragerea trupelor ilegale ruse de pe teritoriul R. Moldova, Tauber a lăsat să se înțeleagă că Transnistria ar fi un stat separat: „Noi nu ne implicăm în afacerile altor state”.
Deputata nu a vrut să se pronunțe asupra bombardamentelor rusești care omoară zilnic în Ucraina copii, femei și bătrâni. „Dar de ce nu informați ce face Ucraina, SUA, UE? Războiul a fost inițiat de SUA. E vina Ucrainei, SUA, UE. Federația Rusă nu este stat agresor. Rusia ne-a ajutat mult. Cu ce? Am avut prețuri mici la gaz, la serviciile comunale, ne-am dezvoltat economic”, a spus Tauber.
Printre invitați s-a numărat și transfugul Vasile Bolea, devenit între timp persoană de încredere a fugarului Șor. Acesta a vrut să pară prietenos cu jurnaliștii prezenți în fața Ambasadei Rusiei și a pus mână pe o jurnalistă.
„Voi sărbători cu vin moldovenesc”, a spus zâmbind Bolea, evitând să spună cine a început războiul în Ucraina și de ce va „bea vin” cu reprezentanții unui stat agresor.
21.03.2026
04:32
144
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
271
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
390
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
409
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
467
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
452
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
495
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
464
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
441
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
433
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
21.03.2026
02:45
239
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
377
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
399
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
456
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
441
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
484
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
454
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
430
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
422
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
549
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
543
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
451
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
555
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
629
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
637
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
666
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
631
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
671
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
795
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
810
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
774
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
795
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
841
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
748
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
865
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40











Inapoi














