FOTO // Administrația municipiului Orhei repară străzile care nu au fost ASFALTATE niciodată


După reconstrucția străzilor centrale din oraș, reprezentanții administrației municipiului Orhei, condusă de primarul Ilan Șor, a început și asfaltarea străzilor adiacente. Este vorba de patru străzi din cartierul privat din sectorul Lupoaica: strada Parfeonov, Haiducului, Ion Aldea Teodorovici și Mitropolit Dosoftei, care nu au fost până acum niciodată asfaltate.
„În acest mod, administrația locală a reușit, practic, să-și îndeplinească programul privind reparația străzilor prevăzut pentru acest an. Străzile cu lungimea de un kilometru au fost asfaltate pentru prima dată, fiind utilizate peste 560 de tone de asfalt. De asemenea, au fost instalate bordurile și amenajate peste 40 de intrări în curțile caselor”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Orhei.
Sursa citată menționează că, în ultimii trei ani, de la preluarea fotoliului de primar de către Ilan Șor și a echipei sale, au fost reparate mai mult de jumătate din drumurile municipiului, iar în această vară a fost dată în exploatare principala arteră a orașului Orhei, strada Vasile Lupu, reconstruită și amenajată în timp record.
„Recent, a fost dat în exploatare și bulevardul Mihai Eminescu, căruia i se mai spune și Champs-Elysees al capitalei culturale a R. Moldova”, notează sursa citată.
Pe toate străzile au fost aplicate marcaje rutiere moderne și au fost amenajate treceri pentru pietoni, conform standardelor europene și schimbate toate indicatoarele rutiere. De asemenea, în Orhei a fost reabilitată complet iluminarea stradală și trotuarele. Au fost instalate 3 500 de becuri LED, 3 750 de piloni noi și peste 140 de kilometri de cablu.
„În anul 2017, în premieră, Primăria Orhei a început reconstrucția străzilor cu forțele și resursele proprii, ceea ce permite economisirea banilor care sunt investiți în alte proiecte. În acest scop, va fi procurată și o uzină de producere a asfaltului și pavajului”, se mai arată în comunicatul de presă.









































































