Fostul șef al diplomației de la Chișinău, despre referendumul pentru integrare europeană din 20 octombrie: „Este esențial ca fiecare cetățean ce își dorește o Moldovă pașnică și liberă să înțeleagă că acest referendum ne aparține nouă, tuturor”
2147
Referendumul pentru integrare europeană, care va avea loc pe 20 octombrie curent, nu este al vreunui politician sau partid politic, ci al tuturor cetățenilor care își doresc „o Moldovă pașnică, democratică și liberă”, declară fostul vicepremier și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Fostul șef al diplomației de la Chișinău, în timpul mandatului căruia R. Moldova a obținut statutul de candidat pentru aderare la UE, susține că, pe 20 octombrie curent, va fi „momentul să demonstrăm că viitorul R. Moldova este în mâinile noastre și că putem construi, împreună, o țară puternică și prosperă”.
„În ciuda numeroaselor discuții privind pregătirea și lansarea acestui exercițiu democratic, cred că este esențial ca fiecare cetățean care își dorește o Moldovă pașnică, democratică și liberă să înțeleagă că acest Referendum ne aparține nouă, tuturor. Nu este referendumul unui sau altui politician, sau partid politic, ci al fiecărui agricultor, artist, artizan, profesor, medic, scriitor, jurnalist, angajat în sectorul public, și profesionist din toate domeniile. Este referendumul tuturor generațiilor, de la cei care au trăit în perioada sovietică până la cei care încă nu pot vota, dar visează la o țară integrată pe deplin în familia europeană. Acesta este momentul să demonstrăm că viitorul R. Moldova este în mâinile noastre și că putem construi, împreună, o țară puternică și prosperă!”, a scris Nicu Popescu pe pagina sa de Facebook.
Menționăm că Parlamentul a stabilit joi, 16 mai, că alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional vor avea loc în aceeași zi - pe 20 octombrie 2024.
Cetățenii vor fi întrebați la plebiscit dacă „susțin modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Referendumul va fi organizat la inițiativa președintei Maia Sandu, iar inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova, semnată de 46 de deputați, a fost avizată de Curtea Constituțională.
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















