Fostul adjunct de la Penitenciare riscă să ajungă la închisoare: Demcenco ar fi „ascuns” 1 000 000 de lei
3383
ZdG
Dosarul de învinuire a lui Serghei Demcenco, fostul director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru falsuri în declarația de avere în care nu ar fi indicat peste 1 000 000 de lei a ajuns pe masa judecătorilor.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), învinuitul și-ar fi declarat fals cifra veniturilor și proprietăților pe parcursul a cinci ani, începând din 2017.
Mai exact, învinuitul nu a indicat în declarația de avere faptul că familia acestuia deține un teren și o casă de vacanță în apropierea Chișinăului, evaluată cadastral la peste 400 000 de lei, două automobile, peste 600 000 de lei obținute din vânzarea altor trei automobile, bani deținuți în valută străină ca pretinsă donație, precum și a indicat un preț redus la cumpărarea unui alt automobil al familiei sale.
Potrivit Codului penal, măsluirea datelor din declaraţia de avere şi interese personale ese pedepsită cu amendă de până la 300 000 de lei sau cu închisoare de până la un an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Amintim că Serghei Demcenco a fost reținut inițial pe 15 februarie 2021, după mai multe percheziții la domiciliul, în automobilul și în biroul de serviciu al acestuia. Atunci, oamenii legii îl bănuiau pe acesta de abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















