Fosta bașcană Vlah, taxată pentru perpetuarea propagandei rusești pe teritoriul R. Moldova: „Ați văzut-o vreodată să-i transmită vreo scrisoare lui Putin în care să insiste pe retragerea necondiționată a armatei de ocupație de pe teritoriul nostru?”
3115
Facebook // Colaj Iurie Reniță
Între „insinuările brutale, tipic rusești, ale Mariei Zaharova de la MID-ul moscovit” și mesajele politice publice ale președintei asociației „Platforma Moldova”, fosta bașcană prorusă a Găgăuziei, Irina Vlah, „nu există nicio diferență” și au „aceeași origine”, consideră fostul deputat Iurie Reniță.
Potrivit lui Reniță, „inițiativele aberante și periculoase ale Irinei Vlah armonizează perfect cu narativele rusești vizavi de Republica Moldova”.
„Ba insistă ca Parlamentul să adopte o lege suplimentară despre neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, de parcă în Constituția actuală n-ar exista articolul 11, punctul 1, care prevede că R. Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă, intenționat omițând punctul 2 din același articol, care stabilește că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său, ba trimite scrisori deschise la București, cerând să se asigure că …Armata Română nu va trece Prutul, iar cetăţenii Republicii Moldova nu au de ce să-şi facă griji din acest punct de vedere. Ați văzut-o vreodată pe ex-bășkănița Irina Vlah să transmită vreo scrisoare deschisă lui Vladimir Vladimirovici Putin, în care să insiste pe retragerea necondiționată a armatei ruse de ocupație de pe teritoriul nostru, astfel asigurându-se cu adevărat neutralitatea Republicii Moldova în conformitate cu articolul nr. 11 (integral) din Constituția noastră? Niciodată!”, constată Iurie Reniță.
Fostul deputat amintește și că Vlah, mai nou președinta asociației „Platforma Moldova”, nu a adresat scrisori conducerii de la Kremlin în care să condamne războiul barbar rusesc împotriva Ucrainei sau să insiste pe încetarea războiului și retragerea armatei ruse de pe teritoriul Ucrainei.
„Acesta-i adevăratul chip modern al Irinei Vlah. Nu s-a produs nicio modificare politică de substanță a acesteia; ea a rămas aceeași persoană fidelă ambițiilor imperiale rusești, chiar dacă diriguitorii ei de la Kremlin au considerat că un nou rebranding ar face-o mai eligibilă pentru viitoarele alegeri prezidențiale”, își încheie mesajul Iurie Reniță.
Și jurnalistul Vitali Andrievski a remarcat faptul că Irina Vlah „nu a pus accentele” corespunzătoare în scrisoarea sa recentă, adresată președintelui României, Klaus Iohannis:
„Irina Vlah: Ar fi corect, dacă de la Palatul Cotroceni ar fi transmis un mesaj clar cetățenilor R. Moldova – că, în pofida unor declarații, Armata Română nu va trece Prutul și cetățenii R. Moldova nu au de ce să-și facă griji în această privință.
Trebuia așa:
Vitali Andrievski: Ar fi corect, dacă de la Palatul Cotroceni ar fi transmis un mesaj clar cetățenilor R. Moldova – că Armata Română împreună cu NATO va trece Prutul în cazul unei agresiuni a Rusiei împotriva R. Moldova. Și cetățenii R. Moldova nu au de ce să-și facă griji în această privință”.
26.08.2026
15:07
26.08.2026
14:57
26.08.2026
14:54
26.08.2026
14:44
26.08.2026
14:32
26.08.2026
14:30
26.08.2026
14:23
26.08.2026
14:22
26.08.2026
14:16
26.08.2026
13:45
26.08.2026
15:07
26.08.2026
14:57
26.08.2026
14:54
26.08.2026
14:44
26.08.2026
14:32
26.08.2026
14:30
26.08.2026
14:23
26.08.2026
14:22
26.08.2026
14:16
26.08.2026
13:45
26.08.2026
13:32
26.08.2026
13:16
26.08.2026
13:14
26.08.2026
13:11
26.08.2026
13:10
26.08.2026
13:10
26.08.2026
13:07
26.08.2026
12:37
26.08.2026
12:34
26.08.2026
12:30
26.08.2026
12:23
26.08.2026
12:11
26.08.2026
12:11
26.08.2026
11:38
26.08.2026
11:34
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















