Fost director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, achitat pentru acuzația de avere nedeclarată. Decizia, contestată de procurori la Curtea de Apel
1974
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) intenționează să conteste decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin care un fost director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a fost achitat de acuzația privind măsluirea declarației de avere. Procurorii susțin că acesta nu a declarat public o serie de bunuri și venituri în perioada 2017 - 2021.
Legea obliga fostul demnitar să depună anual declarații de avere și interese atât la angajare, cât și la plecarea din funcția publică, pentru a preveni îmbogățirea nejustificată.
Potrivit acuzatorilor de stat, în șase episoade distincte, ex-directorul adjunct nu a menționat bunuri imobile din Chișinău, venituri din donații și moșteniri, precum și sume obținute din vânzarea automobilelor, și nici nu a declarat că deținea vehicule înregistrate pe numele rudelor apropiate.
Inculpatul a susținut că declarația sa de avere a fost completată de subordonații săi, el doar semnând-o, însă procurorii PCCOCS au dovezi că acesta a omis intenționat includerea sumelor și bunurilor respective.
PCCOCS anunță că va contesta la Curtea de Apel Chișinău sentința Judecătoriei Chișinău.
Conform Codului penal, falsul în declarații comis de fostul director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor se sancționează cu amendă între 20 000 și 30 000 de lei sau cu închisoare de până la un an, precum și cu interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura o anumită activitate de la 2 la 5 ani.
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















