FMI, cu ochii pe acțiunile Procuraturii, după aplicarea SECHESTRULUI pe activele „Victoriabank” „Vom urmări evoluțiile din acest domeniu, în special în ceea ce privește implicațiile potențiale pentru noul program susținut de FMI”
1780
Fondul Monetar Internațional (FMI) urmărește îndeaproape acțiunile Procuraturii Anticorupție (PA), la solicitarea căreia instanța de judecată a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor în valoare 1,9 miliarde de lei ale „Victoriabank”, instituție unde acționari majoritari sunt Banca Transilvania și BERD.
„Am luat notă de rechizitoriul PA asupra „Victoriabank” și de decizia recentă a instanței de judecată de aplicare a sechestrului pe activele băncii în legătură cu ancheta fraudei bancare din 2014. Atingerea unui progres real în recuperarea activelor sustrase în urma fraudei bancare din 2014 printr-o anchetă și urmărire penală independentă și cuprinzătoare este de o importanță critică”, a remarcat astăzi șeful misiunii FMI pentru R. Moldova, negociatorul principal Ruben Atoyan.
Potrivit lui Atoyan, după frauda din 2014 au fost implementate mai multe reforme importante pentru „curățarea și modernizarea sectorului bancar din R. Moldova, una din ele fiind intrarea Băncii Transilvania în „Victoriabank”, în parteneriat strategic cu BERD, fapt care poate fi calificat ca un reper de mare importanță”.
„Progresele realizate cu eforturi mari în acest domeniu trebuie protejate. FMI va urmări îndeaproape evoluțiile din acest domeniu, în special în ceea ce privește implicațiile potențiale pentru noul program susținut de FMI, care se concentrează pe consolidarea statului de drept. Suntem gata să susținem continuarea reformelor din R. Moldova”, se mai arată în declarația semnată de oficialul FMI.
Procuratura Generală susține că a fost aplicat sechestru pe 54 de autoturisme, 24 de imobile și patru autospeciale în valoare de 58 de milioane de lei, precum și 114 valori mobiliare de stat în sumă de 1,85 miliarde de lei.
„Prin aplicarea sechestrului, procurorii urmăresc scopul reparării prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunilor de spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat și abuz de serviciu, cu eventuala confiscare specială a acestora, în folosul statului”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.
CITIȚI și DOC // Asociațiile de BUSINESS și ale investitorilor străini DEZAPROBĂ acțiunile autorităților de la Chișinău împotriva „Victoriabank”
De partea cealaltă, „Victoriabank” se declară surprinsă de includerea sa în acest caz, care vizează evenimente petrecute în sistemul bancar din R. Moldova cu șase ani în urmă, după o perioadă atât de lungă de la derularea faptelor.
„Pentru a demonstra acest lucru, „Victoriabank” colaborează cu autoritățile și așteaptă etapele următoare ale procesului. Acționarii internaționali, „Banca Transilvania” și BERD, dar și cei locali, inclusiv fondatori ai „Victoriabank”, al căror scop este să contribuie la modernizarea sistemului bancar din Moldova și să susțină creșterea economică a țării, sunt neplăcut surprinși de situație și consideră că acțiunile recente reprezintă o amenințare a stabilității financiar-bancare și o piedică în dezvoltarea țării. BT și BERD vor apela la toate căile legale pentru a proteja Victoriabank”, cităm dintr-un comunicat recent al băncii.
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















